Reprezentativa Moldovei de fotbal Under 15 a câștigat turneul de dezvoltare UEFA, găzduit de țara noastră. Tricolorii s-au impus în toate cele trei meciuri, ultima victorie fiind cea contra Macedoniei de Nord.

Publicat:20.09.2024, 22:25

Moldova a dominat în partida de la Vadul lui Vodă, creând mai multe ocazii bune de gol, înainte de a trimite mingea în poarta adversă. Scorul a fost deschis în ultimul minut regulamentar al primei reprize, căpitanul Mihai Pușcașu fiind autorul reușitei. Discipolul Academiei Zimbru și-a completat dubla în minutul 57, ajungând la patru goluri înscrise în trei partide ale competiției.

Elevii lui Nicolae Bunea au controlat restul duelului, iar pe final Mihail Bagrin a stabilit scorul final de 3 la 0, cu un șut precis din afara careului.

Așadar, naționala Moldovei de până la 15 ani a câștigat toate cele trei partide disputate în cadrul turneului de dezvoltare al UEFA, trecând pe rând de Andorra, Armenia și Macedonia de Nord. Competiția a fost organizată de țara noastră și a reprezentat o etapă de pregătire pentru participarea la turneele majore.