Reprezentativa Statelor Unite a debutat cu o victorie categorică la Turneul celor 4 Națiuni, noua competiție sub egida NHL. Americanii au spulberat campioana olimpică, Finlanda.
După ce în meciul de debut al turneului, Canada a învins Suedia după un duel spectaculos, a doua partidă a fost un altfel de show. Echipa Statelor Unite a defilat pe gheața din Boston, chiar dacă a fost condusă de finlandezi în debutul disputei. Americanii au marcat câte un gol în primele două sferturi, iar în ultimul s-au dezlănțuit, când au bifat patru reușite. Frații Brady și Matthew Tkachuk, care au origini ucrainene, au fost eroii confruntării, cu câte o dublă.
SUA a învins cu 6 la 1 și se pregătește pentru meciul contra Canadei, în timp ce Suedia va juca împotriva Finlandei. La sfârșitul etapei de grupă, primele două clasate vor disputa finala Turneului celor 4 Națiuni, care se află la prima ediție și adună doar hocheiști din NHL.