Revelația din Premier League, Nottingham Forest, s-a distrat în duelul cu Brighton. Pădurarii au reușit scorul sezonului, marcând șapte goluri, chiar dacă în etapa trecută pierduseră cu 0 la 5 contra celor de la Bournemouth. Nottingham se află pe podium în Anglia, la nouă puncte de lidera Liverpool.
Nottingham Forest a dat de pământ cu Brighton pe terenul de acasă. Elevii lui Nuno Esperito Santos conduceau cu 3 la 0 la pauză, după autogolul lui Dunk, plus reușitele lui Gibbs-White și Chris Wood. Până în minutul 69, Wood și-a completat hat-trick-ul. Masivul atacant britanic, care este tipajul unui vârf clasic, a ajuns la 17 goluri în acest sezon.
Neco Williams și Jota Silva au punctat pe final în măcelul câștigat de Nottingham cu un neverosimil 7 la 0, acesta fiind cel mai drastic eșec suferit de Brighton în ultimii 67 de ani. Totodată, aceasta este cea mai categorică victorie din istoria clubului Nottingham în campionatul Angliei.
Succesul este și mai surprinzător, deoarece pădurarii pierduseră cu 0 la 5 sâmbăta trecută contra unei alte revelații a sezonului, Bournemouth. Trupa lui Andoni Iraola a avut o prestație curajoasă în partida de ieri cu Liverpool, dar a cedat cu 0 la 2. Cel mai în formă jucător al lumii, cu 21 de goluri și 13 assist-uri în Premier League, Mohamed Salah, a fost din nou decisiv, bifând dubla.
Liverpool conduce confortabil în clasament, în fața grupărilor Arsenal și Nottingham Forest. Bournemouth ocupă locul șapte, la trei puncte în fața celor de la Aston Villa, care o duc bine în Liga Campionilor, dar în Premier League au cedat cu 0 la 2 în bătălia cu Wolves, lupii luptând pentru evitarea zonei de retrogradare.
Aston Villa este urmată în tabelă de gruparea Fulham, care, la rândul ei, a înregistrat un succes important, scor 2 la 1, pe terenul celei de-a cincea clasate, Newcastle. Coțofenele au condus la pauză, dar Jimenez și Muniz au întors scorul în favoarea celor de la Fulham.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.