Robert Lewandowski a primit "Gheata de Aur", trofeu oferit celui mai bun marcator din sezonul precedent. Atacantul a cucerit acest premiu pentru al doilea an consecutiv, dupa ce a reusit 35 de goluri in tricoul lui Bayern Munchen, fosta echipa a polonezului.

Robert LEWANDOWSKI, ATACANT "FC BARCELONA":  "Vreau sa va spun multumesc. Sunt foarte recunoscator si fericit, deoarece cunosc cat de mult am muncit pentru asta. Totodata, vreau sa le multumesc fostilor mei coechipieri, dar si noilor colegi de la FC Barcelona."

In stagiunea precedenta, cand evolua pentru Bayern Munchen, Robert Lewandowski a fost jucatorul cu cele mai multe goluri marcate, in top cinci campionate ale Europei. Polonezul a bifat 35 de reusite, devansandu-i pe Kylian Mbappe, Ciro Immobile si Karim Benzema. Starul lui Paris Saint-Germain a semnat 28 de goluri, iar ceilalti doi au avut cu cate o reusita mai putin.

Robert Lewandowski va incerca sa castige "Gheata de Aur" pentru al treilea an la rand. Polonezul, care s-a transferat, in aceasta vara la FC Barcelona, a inscris 13 goluri in Spania. Atacantul este printre cei mai buni marcatori din top cinci campionate ale Europei, din actualul sezon. Doar vedeta clubului Manchester City, Erling Haaland, a bifat mai multe reusite de la startul stagiunii. Norvegianul are deja 18 goluri bifate in Premier League.