A revenit in circuit, dar nu pentru mult timp. Roger Federer a parasit turneul ATP de la Doha in faza sferturilor de finala, dupa ce a fost invins in trei seturi de un tenismen din Georgia. Dupa acest esec, elvetianul a anuntat ca nu va participa la competitia din Dubai.
Desi a inceput in forta batalia si si-a adjudecat primul set cu 6 la 3, in urmatoarele doua, Roger Federer a fost condus de Nikolaz Basilashvili. In actul secund, elvetianul a cedat cu 1 la 6, iar in decisiv, a fost invins cu 7 la 5 de georgian.
Fiind prima competitie la care participa dupa o pauza de mai bine de un an, Roger Federer a realizat ca mai are mult de muncit la antrenamente si a decis sa se retraga de la turneul din Dubai.
“A fost minunat sa revin in circuit, m-am bucurat de fiecare minut jucat din nou la Doha. Am decis ca este mai bine sa ma intorc la antrenamente si, ca urmare, am decis sa ma retrag de la turneul din Dubai, de saptamana viitoare", a notat elvetianul pe pagina sa de Instagram.
La competitia ATP din Dubai, Federer a reusit sa castige opt titluri de-a lungul carierei sale. Ultimul trofeu a fost obtinut in 2019, dupa o finala disputata contra lui Stefanos Tsitsipas.

