Minerii au umilit aseara cu 3 la 0 formatia Braga. Cel mai bun de pe teren a fost brazilianul Luis Adriano, care a marcat doua goluri.


Sahtior Donetk a zdrobit in deplasare cu 3 la 0 formatia Braga in grupele Ligii Campionilor. In prima repriza lusitanii au avut multe ocazii de a inscrie, dare de fiecare data au ratat. Luis Adriano a deschis scorul in debutul reprizei secunde. Atacantul brazilian si-a trecut in cont dubla si a majorat avantajul minerilor in minutul 72.

In prelungiri Douglas Costa a transformat un penalty si a stabilit scorul final. In partida de aseara a fost doborat si un record in grupele Champions League: 10 brazilieni au fost pe teren din primul minut, cu unul mai mult decat in meciurile Boavista - Borussia Dortmund, din 2001, si Benfica - Barcelona, din 2006.

Intr-un alt meci al grupei H Arsenal Londra a invins in deplasare cu 3 la 1 gruparea Partizan Belgrad. Englezii au inceput bine partida si au marcat prin rusul Andrei Arsavin in minutul 15. Gazdele au egalat, cand brazilianul Cleo a transformat un penalty. Arsavin a avut sansa de a marca din nou, insa a ratat o lovitura de la 11 metri.

 Arsenal a preluat conducerea in minutul 71 prin marocanul Marouane Chamakh. Londonezii au castigat cu 3 la 1, dupa golul francezului Sebastian Squillaci cu 8 minute inainte de final. Putin mai tarziu Partizan ar fi putut reduce din diferenta, dar Cleo a ratat un penalty.

Arsenal si Sahtior au cate 6 puncte si sunt in fruntea grupei H. Partizan si Braga nu au acumulat nici un punct. In turul urmator Arsenal Londra va intalni Sahtior Donetk, iar Braga va evolua pe teren propriu importiva formatiei Partizan Belgrad.