Informatii contradictorii despre sanatatea lui Michael Schumacher, intrat in coma acum 2 in urma unui accident la schi. Revista germana Bunte a titrat ca sportivul a inceput sa se miste, familia insa neaga.
Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher le-a dat noi sperante apropiatilor sai dupa ce ar fi reusit sa miste o mana. Informatia a fost publicata de presa germana, dar nu a fost confirmata si de familia sportivului. Mai mult, presa noteaza ca Michael Schumacher a reusit sa mearga cativa pasi insotit de un terapeut. Revista germana Bunte este cea care a publicat informatii despre starea de sanatate a lui Schumacher. Citand o sursa din anturajul apropiat al campionului, revista a titrat pe prima pagina titlul „Se poate misca singur”, si a adaugat ca acesta este foarte slab, dar ca face progrese.
Echipa de management a pilotului neaga insa informatiile publicate. In curand se implinesc doi ani de la accidentul de ski petrecut in Alpii francezi. Michael Schumacher a cazut si s-a lovit la cap, iar din acel moment viata i s-a schimbat complet. A fost plasat in stare de coma, pentru ca apoi inflamatia creierului sa se resoarba natural, ceea ce ar favoriza o posibila recuperare. Michael Schumacher se afla acum in Elvetia, unde are amenajata o adevarata clinica de recuperare. El dispune de nu mai putin de 15 specialisti care il au sub supraveghere non-stop. In vara acestui an, presa internationala scria ca fostul pilot de Formula 1 este foarte slabit si nu cantareste mai mult de 45 de kilograme.

