Selectionerul Poloniei a sustinut o conferinta de presa premergatoare meciului cu Franta, din cadrul optimilor de finala ale Cupei Mondiale din Qatar.

Selectionerul Poloniei, despre meciul cu Franta de la Cupa Mondiala din Qatar

”Plecam cu a doua sansa in meciul din optimile de finala ale CM 2022 din Qatar contra campioanei mondiale, Franta”, a recunoscut sambata selectionerul nationalei de fotbal a Poloniei, Czeslaw Michniewicz, noteaza Agerpres.

”Am cautat sa identificam slabiciuni la echipa Frantei si nu am gasit. Dar fiecare formatie are faze in joc in care greseste. Va trebui sa profitam de asta si sa punem presiune pe ei tot timpul ca sa comita aceste greseli.

Daca ii vom invinge pe campionii en-titre, ne putem numi campioni mondiali pentru o clipa. Trebuie sa tinem cont ca ei au jucatori foarte rapizi, in special pe aripi”, a spus Michniewicz.

La randul sau, atacantul Arkadiusz Milik a afirmat ca principalul obiectiv va fi "anihilarea" lui Mbappe, care pune mereu in dificultate apararea echipelor adverse prin rapiditatea sa in joc.

”Nu stiu, ar trebui sa avem un scuter pentru a ne tine dupa Mbappe. Este greu sa-l prinzi din urma cand porneste intr-un sprint”, a glumit Milik.

Polonia si Franta se vor intalni duminica, in optimile de finala ale CM 2022 din Qatar, pe Al Thumama Stadium din Doha, de la ora 17:00.

Programul complet al optimilor de finala de la Cupa Mondiala

Olanda - SUA 3-1
Argentina - Australia 2-1
Franta - Polonia, duminica, 4 decembrie, ora 17:00
Anglia - Senegal, duminica, 4 decembrie, ora 21:00
Japonia - Croatia, luni, 5 decembrie, ora 17:00
Brazilia - Coreea de Sud, luni, 5 decembrie, ora 21:00
Maroc - Spania, marti, 6 decembrie, ora 17:00
Portugalia - Elvetia, marti, 6 decembrie, ora 21:00

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.  

Sursa: