Doar un nume nou în lotul naționalei Moldovei pentru primele dueluri din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, contra Norvegiei și Estoniei. În premieră, selecționerul Serghei Cleșcenco l-a convocat pe Ștefan Bodișteanu, care până acum a jucat la mai toate reprezentativele de juniori și tineret ale României, dar a ales într-un final echipa noastră.
Din cei 25 de fotbaliști convocați, Ștefan Bodișteanu este singurul care nu a jucat niciun meci la reprezentativa mare a țării noastre. Fotbalistul de 22 de ani s-a născut la Chișinău și are cetățenie română, iar până acum a evoluat la toate naționalele de peste Prut, între vârstele Under 15 și Under 20. Conform presei din România, fotbalistul a luat decizia de a veni la reprezentativa de seniori a Moldovei, pentru că nu a avut nicio convocare la echipa Under 21 a României. Ștefan Bodișteanu este legitimat la gruparea FC Botoșani, iar în acest sezon a bifat trei goluri și două pase decisive în 28 de partide.
Serghei Cleșcenco l-a inclus în lista sa și pe fundașul Veaceslav Posmac, care a semnat recent cu Petrocub și a revenit pe teren după o accidentare. Naționala Moldovei va debuta pe 22 martie în preliminariile Campionatului Mondial din 2026, fiind primul meci al campaniei, dar și prima partidă a anului. Tricolorii vor juca la Chișinău contra Norvegiei lui Erling Haaland și Martin Odegaard, iar pe 25 martie vor găzdui, tot pe stadionul Zimbru, selecționata Estoniei. Din grupa noastră preliminară mai face parte Israel, urmând să se adauge echipa învinsă în duelul Ligii Națiunilor dintre Germania și Italia.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.