Final de carieră pentru tenismena Simona Halep. Românca și-a anunțat retragerea imediat după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open. Fosta lideră mondială și-a motivat decizia prin faptul că fizicul nu îi mai permite să fie competitivă la cel mai înalt nivel.
Simona Halep a jucat aseară ultima partidă a carierei la profesioniști. Jucătoarea din România a fost învinsă fără drept de apel de italianca Lucia Bronzetti, cu un dublu de 6 la 1, în prima rundă a turneului Transylvania Open. Halep în vârstă de 33 ani s-a înclinat după un meci de 59 de minute.
A fost primul ei meci de simplu din acest an și s-a dovedit la final, că a fost ultimul al carierei. După terminarea partidei, Simona Halep a ținut un discurs în care a anunțat că se retrage din tenis.
Simona HALEP, TENISMENĂ ROMÂNIA: „Nu știu dacă cu tristețe sau cu bucurie, cred că ambele sentimente mă încearcă, dar iau această decizie cu sufletul împăcat și întotdeauna am fost realistă cu mine. Corpul meu nu mai duce atât de mult ca să ajung unde probabil am fost, este foarte greu să ajung acolo și știu ce înseamnă să ajungi acolo. De aceea, am vrut să vin astăzi aici la Cluj, să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere, pe terenul de tenis. ”
Simona Halep lasă în urmă o carieră impresionantă, în care a ajuns pe cele mai înalte culmi ale tenisului mondial.
Simona HALEP, TENISMENĂ ROMÂNIA: „Din punct de vedere sportiv sunt o persoană foarte împlinită. Ceea ce am realizat în tenis pot să spun că nici măcar nu am visat când eram copil, dar am muncit pentru asta. ”
Simona Halep a câștigat două titluri de Grand Slam, la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 și a jucat alte 3 finale, două la Roland Garros și una la Australian Open.
Totodată ea a lăsat să se înțeleagă că va continua să joace tenis la nivel demonstrativ, dar competitiv îi era imposibil să o mai facă.
Simona HALEP, TENISMENĂ ROMÂNIA: „Nu vreau să plâng este un lucru frumos, am ajuns numărul 1 mondial, am câștigat Grand Slam-uri, e tot ce mi-am dorit. Viața merge înainte este viață și după tenis. Sper să ne revedem de câte ori posibil, o să vin la tenis bineînțeles, o să joc tenis în continuare, dar ca să fiu competitivă necesită mult mai mult, dar în acest moment nu se mai poate. ”
De asemenea, Simona Halep a fost lider în clasamentul mondial feminin timp de 64 de săptămâni, fiind a zecea din istoria tenisului în clasamentul longevității ca lider al circuitului. În total, Simona Halep a cucerit 24 de trofee WTA și a disputat alte 18 finale, fiind cea mai titrată jucătoare de tenis din istoria României. În afara celor două titluri de Grand Slam, românca mai are în palmares și 9 titluri WTA 1000. Ea a disputat și finala Turneului Campioanelor în 2014.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.