Cecilio Waterman a marcat golul victoriei în prelungirile partidei, iar Panama a eliminat campioana în exercițiu, Statele Unite, cu 1-0, și și-a asigurat joi locul în finala Ligii Națiunilor CONCACAF, transmite flashscore.ro.
Un rezultat șocant, care a venit în primul meci competitiv al lui Mauricio Pochettino la conducerea Statelor Unite.
Waterman a dat lovitura în al patrulea minut al prelungirilor. Rezultatul trimite Panama în finala de duminică, unde va înfrunta fie Mexic, care a învins Canada cu 2-0 în cealaltă semifinală.
SUA pornea drept mare favorită, dar numele uriașe precum Christian Pulisic și Yunus Musah (AC Milan), Weston McKennie și Timothy Weah (Juventus) și Tyler Adams (Bournemouth) nu au putut trece de Panama.
Chiar dacă echipa preluată de curând de argentinianul Mauricio Pochettino a fost mai periculoasă, cu 12-3 raportul șuturilor, și o posesie de 67%, Panama a dat lovitura la unicul șut pe poartă.
Pochettino a descris experiența ca fiind "foarte dureroasă"
"Sunt foarte, foarte dezamăgit", a spus Pochettino. "Am putut vedea că modul în care am abordat jocul și începutul nu a fost în modul corect.
"Nu am arătat agresivitate cu mingea, nu am arătat agresivitate în defensivă... prima repriză a fost foarte dureroasă", a adăugat fostul antrenor al lui Tottenham, Paris Saint-Germain și Chelsea.
În prelungiri, a venit dezastrul pentru gazde.
După ce SUA a cedat ieftin mingea la mijlocul terenului, mijlocașul panamez Adalberto Carrasquilla l-a găsit pe Waterman liber de marcaj la marginea careului.
Atacantul veteran a luat o atingere și a trimis mingea la colțul scurt, înainte de a sări în tribune și de a-l îmbrățișa pe fostul star francez Thierry Henry, care a comentat meciul la marginea terenului.
„Sunt foarte fericit pentru jucători - au luptat cu toții ca niște nebuni", a declarat antrenorul danez al Panama, Thomas Christiansen.
Statele Unite nu au reușit să învingă Panama în ultimele trei întâlniri, după o înfrângere jenantă cu 2-1 la Copa America de anul trecut și o remiză 1-1 la CONCACAF Gold Cup în 2023.
„De ultimele trei ori când am întâlnit Panama într-o competiție oficială nu am fost capabili să îi învingem", a spus Pochettino.
„De ce? Cred că este un semn de întrebare - dar este un semn de întrebare la care trebuie să găsim împreună soluția".
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.