Două surprize de proporții au zguduit turneul feminin Masters de la Wuhan. Fosta lideră mondială, Iga Swiatek a fost eliminată de o bună prietenă, după ce a acuzat probleme medicale, în timp ce britanica Sonay Kartal a produs o adevărată lovitură, învingând-o pe Jelena Ostapenko după o confruntare dramatică. Pentru Kartal, aflată în afara primelor 150 de jucătoare ale lumii, urmează cea mai importantă finală a carierei. Iar la Wuhan, outsiderii au ajuns în prim-plan.

Turneul de la Wuhan este scena unor surprize spectaculoase. Iga Swiatek, una dintre favoritele competiției, a fost învinsă în semifinale de compatrioata sa Maja Chwalinska, după un meci în care problemele fizice au afectat-o vizibil pe fostul lider mondial. Swiatek a început bine partida și a condus cu 5 la 3 în primul set. A avut chiar două mingi de set, însă Chwalinska a revenit spectaculos, a câștigat trei game-uri consecutive și a preluat conducerea. La scorul de 6 la 5, Swiatek a solicitat intervenția echipei medicale din cauza durerilor la coapsă. 

Deși a revenit pe teren, cu piciorul bandajat, nu a mai reușit să oprească ascensiunea adversarei. Chwalińska a câștigat primul set cu 7 la 5, iar în manșa secundă s-a impus categoric, cu 6 la 1, obținând cea mai importantă victorie a carierei.

O altă mare surpriză a venit din partea britanicei Sonay Kartal, care a eliminat-o pe Jelena Ostapenko, fosta campioană de la Roland Garros. Aflată pe locul 170 în clasamentul mondial, Kartal s-a impus cu un dublu de 7 la 6, după două ore și 15 minute de joc dramatic. Ostapenko a impresionat prin cele 50 de lovituri câștigătoare, dar cele 41 de greșeli neforțate au costat-o scump. De cealaltă parte, britanica a demonstrat calm și constanță, revenind de fiecare dată în momentele decisive.

Prin această calificare, Kartal a devenit cea mai slab clasată jucătoare care ajunge în finala unui turneu WTA 1000. În plus, britanica va înregistra un salt important în clasamentul mondial, după un parcurs care i-a depășit toate așteptările. Astfel, finala de la Wuhan va aduce față în față două dintre revelațiile competiției, Sonay Kartal și Maja Chwalinska. Pentru ambele jucătoare, lupta pentru trofeu reprezintă o oportunitate uriașă de a-și confirma ascensiunea pe scena tenisului mondial.