Un bătrânel a devenit simbolul longevității la maratonul din Roma. La ai săi 92 de ani, Antonio Rao a încheiat competiția pentru al treilea an consecutiv în mai puțin de șapte ore.

Publicat:19.03.2025, 22:28

Antonio Rao este vedeta maratonului de la Roma, în 2025, sărbătorind 30 de ediții încheiate ale cursei. Italianul a oprit cronometrul, după 42 de kilometri parcurși în șase ore, 44 de minute și 16 secunde. 

El deține recordul masters la categoria de peste 90 de ani, iar povestea sa a apărut într-un articol și pe site-ul Comitetului Internațional Olimpic. 

Sportivul de 92 de ani spune că alergatul este viață, iar el o face de aproximativ 80 de ani, deoarece, în copilărie a fugit de acasă, la propriu și la figurat, alergând peste 500 de kilometri până la Roma.