Gabriela Ruse (102 WTA) își continuă traseul la Miami, după ce a reușit să o învingă pe rusoaica Polina Kudermetova (56 WTA) în trei seturi, scor 6-1, 6-7(5), 6-2, scrie flashscore.ro.
Gabriela Ruse - Polina Kudermetova 2-1
A fost un prim set fără istoric la Miami, Gabriela Ruse dominându-și categoric adversara pentru a câștiga primul set cu 6-1.
Problemele au apărut în actul secund, românca pierzându-și primele două servicii, astfel că s-a trezit condusă cu 3-0. S-a mobilizat și a reușit să restabilească egalitatea, pentru ca imediat după să îi ofere din nou rusoaicei șansa de a face break.
Kudermetova a servit pentru set la scorul de 5-4, dar Ruse s-a mobilizat excelent și a egalat ducând apoi meciul în tiebreak.
Părea că jucătoarea noastră se îndreaptă către o victorie în două seturi în momentul în care s-a desprins la 5-2 și urma de două ori la serviciu. Dar cinci puncte pierdute la rând au costat-o setul și meciul a intrat în decisiv.
A fost momentul unei noi prestații de gală, Ruse spulberându-și efectiv adversara cu un sec 6-2, după ce a condus cu 5-0, pentru a-și asigura biletul pentru turul al doilea, unde o va întâlni pe poloneza Magdalena Frech, cap de serie numărul 29.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.