Echipa lui Igor Picusceac, mai respira. Amkar a batut-o astazi pe campioana Zenit si are mari sanse sa evite retrogradarea. In campionatul Rusiei a mai ramas de disputat o singura etapa.

Amkar Permi era la un moment dat pe ultimul loc in Rusia, insa echipa atacantului nationalei Moldovei, Igor Picusceac, are parte de un final de sezon fabulos. Amkar a reusit astazi al patrulea succes din ultimile 6 etape, reusind sa o invinga chiar pe campioana, Zenit Sankt Petersburg. Amkar s-a impus la limita cu 1 la 0. Singurul gol a fost marcat in minutul 38 de Alexandr Kolomeitev.

Atacantul nationalei Moldovei, Igor Picusceac a intrat pe teren in repriza secunda si a bifat ultimile 10 minute. Dupa acest succes fantastic, Amkar este ca si salvata de la retrogradare. Gruparea din Permi a urcat pe locul 11 in clasament, fiind la 4 puncte de echipele ce vor juca barajul, la randul lor ele insa inca n-au jucat in aceasta runda.