Reformata din radacini in aceasta pauza de vara, Zimbru Chisinau are parte de cel mai bun start din ultimii 18 ani. Galben-verzii au obtinut 4 victorii in debutul campionatului si sunt lideri in Divizia Nationala. Campioana Milsami s-a razbunat pe revelatia Speranta, pe care a invins-o cu 5 la 0.
Zimbru Chisinau este singura echipa care nu a pierdut puncte in actuala stagiune. Elevii lui Stefan Stoica au batut-o aseara cu 3 la 0 pe noupromovata Petrocub Hancesti si are 4 victorii din 4 meciuri. Portughezul Rui Miguel a reusit o dubla, iar fundasul galben verzilor Stefan Burghiu a stabilit scorul final in minutul 87.
Zimbru are 12 puncte, cu 3 mai mult decat Speranta si Sheriff. Tot ieri, revelatia debutului de sezon, Speranta Nisporeni, a fost pusa la respect de campioana Milsami Orhei, care s-a impus clar cu 5 la 0. Patras, Andronic, Antoiuc, Gheti si Bud au adus victoria vulturilor rosii.
Sheriff Tiraspol e pe 3 in Moldova, dupa succesul de ieri cu Academia, scor 3 la 0. Fundasul Academiei, Sergiu Cojocari, a fost ghinionistul zilei, dupa ce si-a trimis de doua ori balonul in proprie poarta.
Intr-un alt meci al etapei, vicecampioana Moldovei, Dacia Chisinau, a trecut de Zaria Balti cu 2 la 0. Pentru daci au inscris Stepanovic si Bejan.

