Zlatan Ibrahimovic, marea vedeta a fotbalului suedez, a izbucnit in lacrimi la conferinta de presa pe care a sustinut-o cu ocazia revenirii in selectionata tarii sale, dupa o absenta de aproape cinci ani. S-a intamplat cand un jurnalist l-a intrebat despre reactia familiei la decizia sa.
In iunie 2016 Zlatan Ibrahimovic a jucat ultimul meci in tricoul galben, iar acum a revenit la nationala Suediei. La conferinta de presa la care a facut anuntul, fotbalistul s-a emotionat cand a fost intrebat despre reactia familiei dupa ce a plecat in cantonament cu selectionata.
"Nu este o intrebare buna. Eram cu Vincent si a inceput sa planga cand l-am lasat acasa. Dar totul este in regula, este ok, este chiar ok. Aceasta perioada ma tine departe de familie si nu este simplu deloc. Daca ai doi copii care plang de fiecare data cand ii lasi si pleci, totul este cam dificil. Sunt si eu om, chiar daca sunt Superman."
Zlatan are 62 de goluri in 116 meciuri disputate pentru reprezentativa Suediei.

