Cum se poate termina războiul din Ucraina? Este întrebare la care toată lumea speră să vadă răspunsul în perioada următoare. Într-o analiză amplă, cotidianul The New York Times, a vorbit cu mai mulți analiști care au format un ghid pas cu pas cum s-ar putea termina conflictul. Echilibrarea suveranității Ucrainei cu cererea Rusiei pentru propriile sale „garanții de securitate” promite să fie cea mai grea parte a oricărei negocieri. Dar experții văd posibile compromisuri.
Întâlnirea dintre oficialii americani și ruși din Arabia Saudită ridică așteptări că negocierile ar putea pune capăt celor trei ani de război. New York Times a încercat să afle cum ar putea arăta un acord de pace?
În acest moment, Ucraina are puține opțiuni pentru a inversa câștigurile recente ale Rusiei pe câmpul de luptă. Asta înseamnă că orice înțelegere va implica probabil concesii dureroase din partea Kievului. Înseamnă, de asemenea, că Rusia va conduce aproape sigur negocieri grele. Mulți se îndoiesc că Putin va negocia cu bună-credință, în timp ce Europa și Ucraina se tem că Trump va fi tentat să încheie un acord cu Kremlinul fără ei. Înghețarea luptelor- este un compromis tot mai discutat în rândul analiștilor. Potrivit acestei variante Rusia păstrează controlul asupra pământului pe care l-a capturat deja, încetează să lupte pentru mai mult, iar acord ar putea prevedea că disputele teritoriale vor fi soluționate pașnic la un moment dat în viitor - să zicem peste 10 sau 15 ani, așa cum au propus negociatorii ucraineni pentru statutul Crimeei în discuțiile de pace din 2022.
Jamie SHEA, FOST SECRETAR GENERAL ADJUNCT AL NATO: „Nu știm exact ce înțelegem prin concesii teritoriale toate teritoriile pe care Rusia le ocupă, o parte din aceste teritorii, nu știm dacă sancțiunile vor fi ridicate înainte de negocierile de pace, în timpul negocierilor de pace sau după negocierile de pace și cum președintele Trump poate avea influență asupra Moscovei.”
În timp ce Ucraina dorește să recupereze teritoriul pe care Rusia l-a capturat, a precizat, de asemenea, că securitatea sa viitoare este cel puțin la fel de importantă, adică protecția împotriva agresiunii rusești reînnoite.
Ucraina descrie apartenența la NATO ca fiind cheia acestei protecție. Rusia descrie posibilitatea ca Ucraina să se alăture alianței ca pe o amenințare existențială la adresa propriei sale securități. Lăsarea deschisă a unei căi pentru ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană, dar nu la NATO, ar putea fi prezentată ca un compromis.
Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Nu simțim sprijin din partea SUA. Știm că ei (n.red. -Statele Unite) și câteva țări din Europa nu sprijină aderarea Ucrainei la NATO.”
În absența aderării la NATO Zelenski cere 200 de mii de soldați pentru menținerea păcii. Iar Rusia își dorește propriile „garanții de securitate” pentru a se asigura că Ucraina nu va încerca să-și reconstruiască capacitatea militară și să recucerească pământul ocupat. Experții spun că un potențial compromis ar fi: desfășurarea unei mici forțe internaționale de 7.500 de persoane formată din țări acceptabile atât pentru Rusia, cât și pentru Ucraina, pentru a menține pacea în prima linie.
Jamie SHEA, FOST SECRETAR GENERAL ADJUNCT AL NATO: „Este greșit ca toți aliații să îi dea lui Putin impresia că poate intimida NATO și că are un fel de drept de veto asupra deciziilor NATO, hotărând la Moscova cine face parte din NATO și cine nu.”
Putin susține că războiul său nu este doar despre Ucraina, ci despre forțarea Occidentului să accepte o nouă arhitectură de securitate în Europa, cerând ca NATO să înceteze extinderea spre est și să se retragă din mare parte din Europa.
Aceasta înseamnă că este probabil ca Rusia să facă cereri care depășesc cu mult soarta Ucrainei însăși. Aliații Americii ar putea susține că o retragere a NATO în Europa va crește riscul unei invazii rusești pentru țări precum Polonia și Țările Baltice. Toate acestea vor duce la o negociere incredibil de complicată.