Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, întrebat de un jurnalist de la Fox News, dacă s-ar întoarece la Casa Albă, dacă ar avea ocazia, a răspuns „Nu”, scrie Политика Страны.
Jurnalist: „Dacă ați avea ocazia să vă întoarceți acum în Casa Albă, v-ați întoarce?”
Zelenski: „Nu”.
Amintim că, potrivit presei, Zelenski și delegația ucraineană au dorit să revină la negocieri după ce au avut o dispută cu Trump, așteptând o oră întreagă, dar li s-a refuzat.
Despre acest lucru a vorbit și Trump.
Acum, președintele SUA a plecat deja din Washington către reședința sa din Florida. Prin urmare, „acum” nu are sens pentru Zelenski să se întoarcă în Casa Albă.
Președintele SUA, Donald Trump, l-a primit luni la Casa Albă pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, însă dialogul a fost marcat de tensiuni, iar cei doi au anulat conferința de presă pe care ar fi trebuit să o susțină ulterior.
Liderul american a transmis un comunicat de presă după întrevederea din Biroul Oval, acuzându-l pe Zelenski că „a fost lipsit de respect”.
Însă, după întâlnirea eșuată a lui Trump cu Zelenski, liderii europeni au venit cu primele reacții. Aceștia au menționat că Europa va fi și în continuare alături de Zelenski și poporul ucrainean.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.