Pentru prima dată, dronele ucrainene au lovit un hub logistic al Ozon, unul dintre cele mai mari marketplace-uri din Rusia. Depozitul din regiunea Samara, a luat foc, iar peste 500 de angajați au fost evacuați, Compania anunță că sunt și răniți. În aceeași regiune a fost lovită și o rafinărie, una dintre cele mai importante instalații petroliere.
Imaginile surprinse de localnici arată cât de puternic a fost incendiul. Un nor negru se ridică deasupra orașului Ciaapaevsk, din regiunea Samara, în sud-vestul Rusiei, și poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.
Atacul cu drone ucrainene a avut loc în timpul nopții asupra hubului logistic Ozon. Primele informații despre incendiu au apărut în jurul orei trei. Compania Ozon spune că sistemele de siguranță au funcționat, iar cei peste 500 de angajați au fost evacuați din clădire în câteva minute. Mai multe persoane au fost rănite, iar activitatea hubului a fost oprită pe termen nedeterminat.
Depozitul lovit nu este unul obișnuit. Este unul dintre cele mai mari centre logistice Ozon din regiunea Volgăi. Complexul are o suprafață de aproximativ 135 de mii de metri pătrați și poate găzdui peste 40 de milioane de produse. De aici sunt procesate peste 215 mii de comenzi în fiecare zi. Pentru Ozon, lovitura vine după săptămâni în care dronele ucrainene au vizat în mod repetat depozitele rivalului său, Wildberries. Mai multe huburi ale celui mai mare marketplace rusesc au fost avariate sau distruse, iar atacurile au perturbat rețeaua sa logistică. Acum, ținta s-a mutat și la Ozon. Este prima lovitură confirmată asupra infrastructurii sale logistice. Kievul consideră că astfel de obiective fac parte din infrastructura economică și logistică ce susține mașina de război a Moscovei.
În aceeași noapte, la câțiva zeci de kilometri de Ciaapaevsk, a fost lovită rafinăria Novokuibîșevsk. Și acolo localnicii au filmat flăcări și coloane uriașe de fum. Rafinăria, controlată de Rosneft, are o capacitate de procesare de peste opt milioane de tone de țiței pe an și produce, printre altele, benzină, motorină și carburant aviatic.
Ucraina spune că a lovit ambele obiective cu drone cu rază lungă. Compania Fire Point a confirmat, la rândul său, atacurile și a vorbit despre presiune asupra infrastructurii logistice și energetice ruse.

