Uniunea Europeană a reușit să ajungă la un acord cu privire la finanțarea de 6,6 miliarde de euro acordată Ucrainei, sumă deja transmisă Kievului, dar a cărei rambursare era așteptată de ani de zile de către statele membre, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, potrivit AFP.
Aceste fonduri din cadrul Facilității Europene pentru Pace sunt destinate rambursării statelor care au acordat ajutor militar Ucrainei. Însă un veto al Ungariei conduse de Viktor Orban, apropiat de Moscova, blocase procedura, care necesită la fiecare etapă unanimitatea celor 27 de state membre.
Victoria lui Peter Magyar la alegerile din Ungaria din aprilie a permis deblocarea situației, la fel ca în alte dosare europene.
Noi discuții au fost inițiate pentru a se decide asupra utilizării acestor fonduri, pe baza unei propuneri a șefei diplomației europene care ar urma să permită rambursarea sumelor către statele respective. Aceasta deschide de asemenea calea către noi ajutoare financiare pentru a continua sprijinirea Ucrainei.
În total, 4,7 miliarde de euro vor fi rambursate statelor membre, dar mai multe dintre acestea au declarat deja că vor folosi aceste fonduri pentru a finanța noi proiecte comune de armament cu Kievul.
Aproximativ 900 de milioane de euro vor finanța misiunea de instruire a forțelor ucrainene condusă de UE, iar un miliard de euro va fi alocat unor noi proiecte comune de achiziție de armament, a precizat Kaja Kallas pe rețeaua socială X.
„Atacurile hibride ale Moscovei caută să intimideze Europa pentru a o face să-și reducă sprijinul pentru Ucraina. Europa face exact contrariul”, transmite Kallas în postarea sa, transmite hotnews.ro.


