Eliberarea teritoriilor ucrainene scoate la lumina ororile comise de soldatii rusi in timpul ocupatiei. Sunt gasite gropi comune si tot mai multe camere de tortura in care au fost tinuti prizonierii de razboi luati de rusi. Unii dintre ei au povestit prin ce au trecut, insa imaginile filmate in aceste incaperi vorbesc de la sine despre conditiile pe care au trebuit sa le indure.

Publicat:15.10.2022, 16:39

De la scaun electric la rugaciuni crestate de prizonieri pe pereti. Aproape ca nu exista localitate eliberata de armata ucraineana in care sa nu fie descoperite camere de tortura. Ministerul Apararii de la Kiev a postat pe pagina sa de twitter o poza in care se vede cum arata un scaun electric dintr-o camera de tortura din Harikov. Acest barbat este victima a torturii.

“Ma tineau intr-o camera. Ma bateau cu picioarele.”

In satul Vovciansk din Harkov, anchetatorii au fost socati sa descopere icoane scrijelite pe peretii camerelor unde erau tinuti soldatii ucraineni.

”Pe pereti sunt lunile, datele si rugaciuni!”

Numai in zona ocupata a regiunii Harkov ar fi fost inregistrate circa 1.100 de cazuri suspecte de crime de razboi comise de trupele ruse in zona. Si in Izium ucrainenii au descoperit camere de tortura.

“Avem un sac pe cap. Ne-au electrocutat aici. Acolo ne-au batut.”

Acest barbat s-a numarat printre cei aflati in oras cand trupele rusesti au ocupat Iziumul in aprilie. El a declarat ca a fost torturat in aceasta clinica bandonata.

“M-au agatat cu catusele de maini. M-au batut cu bastoane. M-au lovit cu pumnii, cu picioarele, au stins tigari de mine si chibrituri aprinse. Am cicatrici. Au tras focuri de arma si m-au obligat sa dansez. Au tras in picioarele mele spunand: Danseaza! Eu am refuzat sa dansez, asa ca m-au impuscat in picior.”

Si sectia de politie a fost transformata in baza ruseasca, iar subsolul in camera de tortura.

Cand Izium a fost eliberat in septembrie, peste 440 de cadavre au fost gasite intr-un loc de inmormantare in masa. Unele corpuri aveau mainile legate. Procurorul sef al curtii penale de la Haga a declarat ca nimeni nu poate scapa de raspundere dupa ce a savarsit asemenea crime, chiar daca este presedinte.

Karim KHAM, PROCURORUL SEF AL CURTII PENALE INTERNATIONALE: “ Nici ordinele superioare nu reprezinta o aparare, nici pozitia oficiala a unei persoane ca general sau ca presedinte sau prim-ministru nu reprezinta un motiv de imunitate. Nu exista imunitate pentru crimele internationale, iar unul dintre principiile de la Nurnberg, dupa cum stiti, este ca nu exista un termen de prescriptie pentru crimele de razboi sau pentru crimele impotriva umanitatii.”

Khan si echipa sa comuna investigheaza in prezent crimele de razboi din Ucraina impreuna cu sase tari ale UE. Rusia a respins de nenumarate ori ca soldatii sai ar fi ucis si torturati civili  ucraineni.