Vehiculul militar in care se afla impreuna cu doi colegi a fost bombardat in timp ce se afla pe front. La doar 19 ani, Rusya Danilkina si-a pierdut un picior.

Tanara si colegii ei soldati se indreptau spre orasul ucrainean Herson. Au auzit semnalul care anunta un bombardament indepartat. Apoi, sunetul de fundal devenise atat de asurzitor incat tanara de 19 ani nu-si mai auzea propriile tipete. In cateva secunde, obuzele rusesti au sfasiat partea laterala a vehiculului militar in care se afla Rusya Danilkina. Asa si-a pierdut piciorul stang.

„Era un miros ingrozitor de explozibil si de carne. Apoi am vazut sange peste tot si parti din corpul meu in masina. Ma tineam de genunchi si mi-am dat seama ca nu mai aveam partea inferioara a piciorului”, povesteste ea despre acea zi, conform DailyMail.

 „Inainte de acel moment, intotdeauna am crezut ca oamenii aflati in stare de soc atat de mare nu simt durerea. Dar eu am simtit totul - o durere prea mare pentru a fi descrisa in cuvinte. Eram atat de speriata si imi pierdeam controlul. Corpul imi amortea. Mi-am inchis ochii si m-am pregatit sa mor...”, a povestit tanara.

Tanara a fost transportata de urgenta la spital de catre medicii militari.

„Nu aveam nicio idee ca voi fi suficient de puternica pentru a supravietui, dar pierderea unei parti din mine m-a invatat sa nu mai iau niciodata viata ca fiind de la sine inteleasa', spune Rusya. M-am schimbat. Sunt mai fericita acum, in ciuda a tot ceea ce s-a intamplat”, a spus tanara.

Ea a stat la un centru de reabilitare din Odesa, orasul sau natal din sud-vestul Ucrainei. Tanara a povestit cum i s-a schimbat viata dupa ce si-a pierdut un membru.  

„Atunci cand vreau sa-mi scot un pantof de la un picior folosindu-ma de celalalt imi dau seama ca nu pot sa o fac. (...)La inceput nu am vrut sa fiu in viata. Nu puteam accepta viata mea fara picior. Dar psihologul meu imi antreneaza creierul sa accepte aceasta noua realitate”, a spus tanara.

Curajul ei a transformat-o pe tanara intr-o emblema a sperantei si a sfidarii pentru ucrainenii aflati pe front.

„Vreau sa arat lumii puterea poporului ucrainean. Nu regret ca am mers la razboi sau ca mi-am pierdut piciorul. Cu cateva zile inainte de tragedie am simtit in inima mea ca mi se va intampla ceva rau si cred ca acest lucru s-a intamplat cu un motiv”, a mai spus tanara.

Voluntar pe front

Rusya avea 18 ani si locuia in Odesa cand a izbucnit razboiul. Mama ei, Svetlana, lucreaza pentru departamentul de personal al armatei ucrainene, iar tatal ei vitreg, Anatoliy, este comandantul unui pluton militar.

Dupa ce a terminat scoala, tanara a aplicat fara succes pentru facultate. Ea se pregatea sa devina tatuatoare.

„Nu stiam cu adevarat ce vreau sa fac cu viata mea pana cand tara noastra a fost atacata si am simtit o dorinta puternica de a o apara”, spune Rusya.

In aprilie anul trecut, ea a depus o cerere pentru a face voluntariat in armata ucraineana. A fost acceptata de un centru de serviciu militar din Zaporojie.

„Mi s-a permis doar sa fac hartogaraie - sarcini de birou, cum ar fi sortarea pasapoartelor soldatilor. Parintii mei nu au crezut ca natura muncii mele ar reprezenta un mare risc, asa ca mi-au acceptat decizia", a povestit ea.

Tanara era insa frustrata ca nu era mai implicata in razboi.

„Am simtit ca chemarea mea era sa fiu si eu acolo si mi-am implorat comandantul sa ma lase sa ma alatur. El a spus ca sunt prea tanara”, spune ea.

Rusya a insistat si in cele din urma i s-a permis sa se antreneze ca operator radio voluntar, monitorizand miscarile inamicului, aviatia si atacurile.

A invatat rapid sa foloseasca o arma, si-a impresionat superiorii, iar dupa o luna a obtinut un post care este in general ocupat de barbati. Turele ei de lucru se petreceau noaptea in transee.

„Eram intr-o gaura in pamant, sub amenintarea bombardamentelor si a rachetelor de distrugere in masa. Eram in pericol si speriata tot timpul, dar m-am obisnuit cu acest sentiment", spune Rusya.

A filmat atacul in care si-a pierdut piciorul

In dimineata zilei de 10 februarie, ea si doi colegi voluntari au plecat spre Herson, in sudul Ucrainei.

Ea povesteste ca „erau vehicule inamice peste tot”.

„Am vazut noi gauri in pamant. Era clar ca tocmai avusese loc un atac”, a spus ea.

Era in jurul pranzului cand au fost prinsi in bombardament.

„La inceput nu am inteles ce se intampla. Dupa ce bombardamentul a trecut prin masina si m-a lovit, am tipat la colegul meu: "Ce s-a intamplat?", pentru ca nu voiam sa ma uit. Nu pot descrie durerea. Mi-am dat seama dupa fata lui ca nu a vrut sa-mi raspunda. Apoi au inceput din nou bombardamentele", a povestit ea.

Cu telefonul in mana, aflata in stare de soc, tanara a inregistrat explozia si i-a trimis clipul fratelui ei.

Adolescenta a fost transportata de urgenta la spitalul Chornobayivka din Hherson. Pierduse atat de mult sange incat, isi aminteste ea, „doctorul a spus ca am fost norocoasa - cateva secunde mai tarziu si nu as mai fi fost in viata".

„In acea noapte nu am putut dormi deloc. Nu ma puteam opri din plans, atat din cauza durerii, cat si din punct de vedere mental, pentru ca stiam ca mi-am pierdut piciorul”, spune Rusya.