Herson a devenit orașul ucrainean în care oamenii sunt vânați de drone rusești ca într-un safari. Localnicii mărturisesc cu lacrimi în ochi că le e frică să iasă afară, iar alții povestesc cum au fost răniți de explozia grenadelor atunci când ieșiau din mașină. Rușii se pare că nu ascund acest lucru și chiar publică imagini cu momentele atacurilor pe canalele de telegram.

Acest videoclip arată o dronă rusă care aruncă un dispozitiv exploziv pe o mașină civilă în orașul ucrainean Herson. Este doar unul dintre zecile de materiale video distribuite pe canalele de telegram pro-ruse. Această bătrână spune că de frică nu a ieșit afară luni de zile.

„Este groaznic!”

Cotidianul The Wall Street Journal a reușit să localizeze și să confirme că imaginile vin din Herson. Jurnaliștii scriu că acest video a fost făcut pe una dintre străzile de la marginea orașului. În imagini se vede o mașină urmărită de drona rusească, după ce virează la dreapta și se oprește, fiind  aruncat dispozitivul explozibil, care rănește șoferul.

Ian LOVETT, REPORTER WSJ: „În cea mai mare parte, ei folosesc o dronă disponibilă în comerț, numită Mavic, care este de obicei folosită pentru supraveghere, dar care poate avea, de asemenea, muniții fixate pe ea și apoi aruncă aceste muniții.”

Dmitrii spune că a fost rănit de șrapnel la o stație Peco. El a povestit că o grenadă a fost aruncată asupra mașinii sale atunci când a venit să se alimenteze.

„-Aici m-a lovit și aici la tâmplă. 
-Poți să auzi o dronă?
-Desigur, ele se mișcă repede.”

Ian LOVETT, REPORTER WSJ: „Oamenii sunt foarte speriați, de exemplu, ei deschid un pic ușa și trag cu ochiul în sus, apoi decid dacă vor să iasă afară. O mulțime de zvonuri circulă printre locuitorii din Herson. Unii cred că (n.red.- rușii) poate folosesc civilii ca ținte de antrenament pentru piloții de drone, alții cred că poate caută ținte militare în Herson și apoi aruncă grenadele pe orice civil dacă nu găsesc o țintă militară.”

Herson a fost primul oraș ucrainean important care a căzut în mâinile rușilor înainte de a fi recucerit de forțele Kievului câteva luni mai târziu. După ce orașul a fost eliberat, armata rusă a fost împinsă înapoi pe malul stâng al râului Dnipro. Aflați la circa un kilometru de zonele rezidențiale, rușii se folosesc des de această oportunitate, lansând sute de atacuri cu drone și rachete asupra regiunii Herson.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.