Oamenii care sunt impotriva invaziei Ucrainei „nu au dreptul sa organizeze actiuni de protest” fara a cere mai intai permisiunea, a declarat, vineri, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Conform legii, fara a urma procedurile corespunzatoare, acesti cetateni nu au dreptul sa organizeze actiuni de protest pentru a-si exprima punctul de vedere”, a declarat Dmitri Peskov, in timpul unei conferinte cu jurnalisti straini, citat de CNN.
Peste 700 de persoane care manifestau impotriva invaziei ruse in Ucraina au fost arestate joi la Moscova si Sankt-Petersburg, pe motiv ca au incalcat interdictia pentru adunari decretata de autoritatile ruse. Proteste au avut loc in 40 de orase din Federatia Rusa.
Conform legii din Rusia, pentru demonstratii de amploare, protestatarii trebuie sa solicite o autorizatie, care trebuie depusa cu cel mult 15, dar nu mai putin de 10 zile inainte de eveniment.
Cei care protesteaza fara a avea autorizatie risca amenzi mari si in unele cazuri chiar inchisoare.
Oamenilor le este permis sa organizeze proteste restranse, de cateva persoane, dar chiar si in aceste situatii pot sa fie retinuti.
„Exista proteste, nu as spune evenimente de masa... ci evenimente cu participarea unui anumit numar de oameni - pur si simplu nu sunt permise de lege. Si, prin urmare, impotriva lor au fost luate anumite masuri”, a adaugat Peskov.
Peskov a recunoscut ca exista cetateni rusi care sunt impotriva a ceea ce Kremlinul continua sa descrie drept o „operatiune speciala” si ca guvernul trebuie sa „explice mai bine motivele sale acestor cetateni”.
El a mai sugerat ca exista mai multi rusi in favoarea invaziei decat impotriva.
Rusia a lansat in zorii zilei de joi o invazie pe scara larga impotriva Ucrainei - terestra, aeriana si navala -, cel mai mare atac al unui stat impotriva altui stat in Europa de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.


