Lacrimi de bucurie în Ucraina. 175 de prizonieri au ajuns acasă, aseară, în urma schimbului convenit între liderii de la Washington și Moscova. Unul dintre militarii ucraineni și-a sărbători ziua de naștere în momentul eliberării. Iar 22 de soldați ucraineni au avut nevoie de îngrijire medicală urgentă.    

Publicat:20.03.2025, 20:23

„-Acasă!
-Slava Ucrainei!”

În imaginile publicate pe canalele de Telegram îi vedem pe ucraineni plângând, înfășurați în steagurile ucrainene și vorbind cu rudele prin video.

„Mama totul s-a terminat, sunt acasă! Mama!”

Fericirea nu are margini pentru toți acești 175 de militari, care după ani buni s-au întors acasă, s-au întors în Ucraina...

„-Cât timp ați fost prizonier?
-Doi ani, opt luni și 19 zile.”

Unul dintre militarii ucraineni și-a sărbători ziua de naștere în momentul eliberării.

Alți 22 de prizonieri au fost întorși grav răniți și au avut nevoie de asistență medicală urgentă. Ei au apărat Ucraina în diferite zone - în Mariupol, la Azovstali, în regiunile Donețk, Lugansk, Herson, Harikov, Nikolaev, Zaporojie, Sumî și Kursk.    Un număr identic de soldați ruși, la fel, au ajuns ieri în Rusia.

Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a scris pe rețele că acesta este unul din cele mai mari schimburi de prizonieri de război între Rusia și Ucraina. Preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, au avut marţi o lungă convorbire telefonică, în urma căreia Vladimir Putin a acceptat un armistiţiu limitat privind atacurile asupra infrastructurii energetice. În seria de decizii anunţate în urma discuţiei s-a numărat şi un schimb de prizonieri.