Rusia susține că a interceptat opt rachete americane ATACMS lansate de Ucraina. Ministerul rus al Apărării a raportat că toate țintele au fost interceptate, dar nu a menționat unde anume. De altfel, deasupra Rusiei au zburat și drone. În paralel, forțele ucrainene de apărare aeriană anunță că au doborât 34 de drone din 81 lansate de ruși noaptea trecută. Printre regiunile atacate se numără Kiev, Herson, Harikov, Sumî și Odesa.  

Publicat:04.01.2025, 12:08

Trei rachete au lovit o zonă rezidențială din apropierea orașului Cernigov, din nordul Ucrainei, ucigând o persoană, rănind alte cinci și distrugând două case, a spus guvernatorul regional.

Cinci persoane au fost rănite într-un atac cu dronă în regiunea vecină Kiev, acolo unde a fost surprins momentul interceptării unei drone.

Alte orașe vizate au fost Poltava, Sumî, Herson, Harikov, Cerkasî, Kirovograd, Dnipropetrovsk, Odesa și Nikolaev.

Forțele ucrainene de apărare aeriană anunță că au doborât, noaptea trecută, 34 de drone, iar alte 47 de drone au fost „pierdute în locație”. Ucrainenii se pare că au răspuns loviturilor rusești și au lansat 16 drone. Canalele de telegram au publicat un clip video în care arată portul comercial Ust-Luga din regiunea Leningrad lovit de o dronă.

Presa locală mai scrie că ținta atacului a fost și o uzină de prelucrare a gazelor. Portul Ust-Luga, unde se află și cel mai mare terminal de gaz lichefiat rusesc, este al doilea ca mărime din Rusia după Novorossisk. La amiază armata rusă susține că a interceptat opt rachete americane ATACMS lansate de Ucraina. Dar nu au fost prezentate alte detalii cum ar fi locația, pagubele și victimele. Deși canalele de telegram scriu despre un eventual atac asupra peninsulei Crimeea.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.