Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia are peste 700.000 de soldați desfășurați în zona de război din Ucraina, în cadrul unei întâlniri cu militari organizate la Kremlin cu ocazia sărbătorii naționale de 12 iunie.
Potrivit liderului de la Kremlin, forțele ruse „avansează zilnic” în cadrul așa-numitei „operațiuni militare speciale”, termen folosit de Moscova pentru invazia declanșată în februarie 2022, conflict care a devenit cel mai amplu război din Europa de la Al Doilea Război Mondial, transmite digi24.ro.
„Pas cu pas, nu atât de repede pe cât ne-am dori, dar, cu toate acestea, avansăm. Avansăm în fiecare zi”, a afirmat Putin, citat de agențiile internaționale de presă.
Liderul rus a reluat astfel o afirmație făcută și în decembrie anul trecut, când susținea că aproximativ 700.000 de militari sunt implicați în operațiunile din Ucraina, precizând atunci că mulți dintre aceștia sunt tineri recruți, inclusiv născuți în anii ’90.
În cadrul discursului, Putin a făcut referire și la utilizarea extinsă a dronelor în conflict, susținând că Ucraina încearcă să provoace pierderi economice și sociale Federației Ruse. El a afirmat că Moscova dezvoltă propriile drone echipate cu inteligență artificială și își extinde rețeaua de sateliți pe orbită joasă, susținând că „problemele tehnice au fost rezolvate”.
Pe de altă parte, în ultimele luni, armata ucraineană a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice rusești, vizând în special rafinării și depozite de combustibil, ceea ce a determinat restricții în distribuția de carburant în unele regiuni, inclusiv în Crimeea ocupată.


