Rusia a atacat cu zeci de drone Kievul și regiunea din nordul țării Sumî. Acestea au provocat un incendiu în capitala ucraineană, au rănit o femeie şi au afectat mai multe case și o parcare în oraşul Sumî. S-au auzit explozii și în regiunea rusă Krasnodar, unde se pare că ucrainenii au țintit o rafinărie.
Acesta este momentul când o dronă rusească lovește din plin parcarea unui bloc rezidențial din orașul Sumî. Imaginile arată o minge de foc apoi se aude o bubuitură puternică. Zeci de mașini au fost mistuite de flăcări, iar undele exploziei au avariat mai multe geamuri și uși ale unui bloc de locuit.Pompierii au stins incendiile timp de mai multe ore.
Imaginile filmate dimineață arată mașinile din parcare din care a rămas doar un morman de fiare. Totul în jur este negru de la fumul și flăcările puternice de noaptea trecută.
Atacurile cu drone ale Rusiei au provocat un incendiu și la Kiev. Oficialii spun că nimeni nu a avut de suferit, întrcât a fost țintită o clădire nerezidențială. În total, potrivit armatei ucrainene, noaptea trecută au fost doborâte 61 din cele 83 de drone lansate. S-au auzit explozii și în regiunea rusă Krasnodar. Acolo o dronă ar fi lovit o rafinărie. De asemenea, mai multe resturi ale dronelor au căzut pe un bloc, spun localnicii.
Sistemele de apărare aeriană ale Rusiei au intercepatat și distrus 15 drone ucrainene, noaptea trecută, a anunțat Ministerul rus al Apărării.