Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei, folosind 172 de drone și 36 de rachete balistice, toate îndreptate spre Kiev și regiunea învecinată. Principala țintă a fost infrastructura energetică, iar loviturile au afectat rețelele care transportă electricitatea de la două centrale nucleare către capitală și regiunile centrale. În Kiev, atacurile au provocat distrugeri în zone rezidențiale, au avariat un pod important și au lăsat orașul cu probleme grave de alimentare cu electricitate, apă și căldură.

La scurt timp după miezul nopții, în Kiev au început să răsune explozii, urmate de incendii.

Podul de Nord din capitală a fost din nou vizat de atacul rusesc.

Vitali KLITCIKO, PRIMARUL KIEVULUI: „Rachetele au vizat podul. Suflul exploziilor a deteriorat carosabilul, liniile de contact ale troleibuzelor și cablurile electrice.”

Aceste imagini arată cum pe șoseaua care leagă Kievul de aeroportul Borispoli, o bucată dintr-o dronă de tip Geran a căzut direct pe carosabil și a luat foc. Un alt impact a provocat un crater uriaș chiar la temelia unui bloc de locuințe. Explozia a distrus peretele unui apartament și a lăsat o gaură imensă în locuință.

O clădire a unei grădinițe din apropiere a fost și ea parțial distrusă. La periferia capitalei, o dronă a distrus în totalitate această gospodărie.

Volodimir Zelenski a declarat că principala țintă a atacului a fost infrastructura critică. Au fost lovite substații care asigură transportul energiei electrice de la centralele nucleare Rivne și Hmelnițki către capitală și regiunile centrale. 

În urma bombardamentelor, oamenii au rămas fără electricitate, apă și încălzire. Autoritățile au introdus deconectări de urgență, iar echipele tehnice lucrează la restabilirea alimentării. În total, potrivit autorităților ucrainene, atacurile au afectat 13 regiuni. Cel puțin nouă persoane au fost rănite, printre care și un copil.