Rusia a lovit masiv Kievul cu zeci de drone noaptea trecută. Trei persoane au murit, printre care o copilă de cinci ani și tătăl ei. Apartamentul în care locuia familia a fost practic distrus. Între timp, pe frontul din est, ucrainenii au anunțat că au reușit să elibereze un sat din regiunea Lugansk.        

Publicat:23.03.2025, 17:41

Acesta este momentul în care o dronă rusească lovește un bloc de apartamente din centrul Kievului. Imaginile arată o minge de foc, iar ulterior fațada clădirii începe de ardă.    

În apartamentul lovit trăia o familie din trei persoane. După ce aparatul de zbor a lovit, tatăl Oleksandr și fiica acestuia Nicole de 5 ani și-au pierdut viața, iar mama este în stare gravă la spital. Rețelele au fost împânzite cu pozele familiei și clipuri video cu Nicole.      

O altă femeie a fost găsită sub dărâmăturile blocului unde locuia.

„Dormeam liniștiți și am auzit o explozie și am văzut pe geam că spre noi vin bucăți de la drone.”

La Kiev dronele rusești au lovit cel puțin în cinci sectoare. Flăcările au mistuit etaje întregi și zeci de mașini.

Alte opt persoane sunt acum rănite și primesc ajutor medical pentru arsuri sau răni de la schije, se arată într-un comunicat oficial. În acest clip video un bărbat încerca să iasă din apartamentul care ardea.

„ -E groaznic!
-Ajutor!”

Kievul, regiunea înconjurătoare şi jumătatea estică a Ucrainei au fost sub alertă de raiduri aeriene mai mult de cinci ore. Rusia a lansat în total 122 de drone, dintre care 97 au fost doborâte. Între timp, pe frontul din Lugansk forțele ucrainene au lansat o ofensivă.

În urma luptelor, militarii au reușit să împingă rușii la circa 3 kilometri și au readus astfel sub controlul Ucrainei satul Nadia din Lugansk.

Această localitatea a fost capturată prima dată de forțele ruse în martie 2022, fiind recucerită ulterior de forțele ucrainene în octombrie a aceșuiași an, doar pentru a fi capturată din nou de ruși.