Statele Unite au anunţat că au încheiat acorduri separate cu Ucraina şi Rusia privind armistițiul din Marea Neagră și interzicerea atacurilor asupra instalațiilor energetice. Casa Albă, Kremlinul și Kievul au publicat comunicate aproape similiare cu detalii referitoare la discuțiile pe care le-au purtat timp de două zile la Riad, oar potrivit președintelui Zelenski, încetarea focului intră de astăzi în vigoare.    

Publicat:25.03.2025, 21:12

Casa Albă a publicat două comunicate cu detalii referitoare la discuțiile pe care le-a purtat cu Rusia și Ucraina, anunțând efectiv o încetare a focului pe mare „pentru a asigura o navigație sigură, a elimina folosirea forței și a preveni utilizarea navelor comerciale în scopuri militare în Marea Neagră”. Casa Albă susține, totodată, că Rusia și Ucraina au fost de acord „să dezvolte măsuri pentru implementarea” acordului anterior privind oprirea atacurilor asupra infrastructurii din sectorul energiei. În comunicatul referitor la Rusia este menționat că SUA ar putea ajuta „la restabilirea accesului Rusiei pe piața mondială pentru exporturile de produse agricole și de îngrășăminte, reducerea costurilor de asigurări maritime și îmbunătățirea accesului la porturi și la sistemele de plăți pentru astfel de tranzacții”. Pentru a înceta focul pe mare, Rusia cere garanții de securitate din partea Statelor Unite.

Serghei LAVROV, MINISTRUL RUS DE EXTERNE: „Nu îl putem crede pe cuvânt pe acest om (n.red. -Volodimir Zelenski)”

Toate aceste garanții cerute și alte puncte pe care le impune Rusia la masa negocierilor, confirmă tot mai mult părerile experților, care afirmă că Moscova nu se grăbește să facă pace. Declarația Casei Albe privind rezultatele negocierilor cu delegația ucraineană în Arabia Saudită, este aproape identică cu cea despre discuțiile cu Rusia. Și ministrul ucrainean al apărării a publicat un comunicat în care a precizat că da- Kievul și Moscova s-au angajat să asigure siguranța în Marea Neagră, dar țara va considera mișcarea navelor militare rusești dincolo de estul Mării Negre drept o amenințare la adresa securității și își rezervă dreptul la autoapărare.

Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Noi vorbim despre o liniște pe mare și de navigație liniștită. Nu vorbim despre țintele militare, ele nicăieri nu dispar. Oficialii noștri au vorbit cu cei americani și ei au spus că acest punct- liniștea pe mare navele civile să meargă cum mergeau, înseamnă că nu se permite nicio lovitură asupra infrastructurilor portuare.”    

Și Kremlinul a publicat un comunicat în care a precizat că restabilirea exporturilor și asigurarea navigației în Marea Neagră vor intra în vigoare după ridicarea sancțiunilor impuse comaniilor implicate în asigurarea operațiunilor de comerț alimentar internațional. De asemenea, acestea ar trebui să fie reconectate la sistemul bancar SWIFT și să deschidă conturi corespondente.