Rusia și SUA s-au înțeles la Riad, fără Kiev, să înceapă negocierile privind Ucraina. După patru ore și jumătate de discuții, emisarii Moscovei au spus că tratativele au fost serioase și pozitive, în vreme ce partea americană a anunțat că două echipe vor fi constituite pentru inițierea negocierilor pentru oprirea războiului din Ucraina. O întâlnire între Donald Trump și Vladimir Putin este puțin probabilă săptămâna viitoare, potrivit consilierului pentru politică externă al lui Putin.

Publicat:18.02.2025, 20:50

Prima reuniune SUA – Rusia la nivel înalt din ultimii ani s-a terminat după patru ore și jumătate. Pe ordinea de zi s-a aflat viitorul Ucrainei, unde Rusia poartă un război total de trei ani - deşi Kievul a fost lăsat în afara discuţiilor. Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat după negocieri că sfârșitul războiului din Ucraina este posibil doar cu acordul părților, ceea ce poate dura mult timp.

Marco RUBIO, SECRETARUL DE STAT AMERICAN: „Nu vom negocia în avans pentru a pune capăt acestui conflict. Acestea sunt genul de lucruri care trebuie să se întâmple printr-o diplomație dură în camere închise într-o perioadă de timp.// Este mult de lucru. Astăzi este primul pas al unui drum lung și dificil, dar foarte important.”

Oprirea Războiului din Ucraina necesită concesii ale tuturor părţilor a mai declarat  secretarul de State american Marco Rubio.

Marco RUBIO, SECRETARUL DE STAT AMERICAN: “ Pentru a pune capăt oricărui conflict trebuie să fie concesii din partea ambelor părți.//Scopul este și am convenit asupra acestui scop, este ca să punem capăt acestui război într-un mod corect, de durată și sustenabil și acceptabil pentru toate părțile implicate.”

Mike WALZ, CONSILIERUL PENTRU SECURITATE AL SUA: „Sunt niște principii esențiale. Trebuie să fie o încetare a războiului și nu temporară, așa cum am văzut în trecut. Știm din realitatea practică că vor fi discuții despre teritorii și despre garanții de securitate.”

Consilierul lui Valdimir Putin, Iuri Uşakov, care a participat la negocierile de la Riad, a spus că este puţin probabil ca o întâlnire între preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump să aibă loc săptămâna viitoare.

Iuri UȘAKOV, CONSILIERUL PREZIDENȚIAL RUS: „- Rusia și SUA se apropie?
- Deocamdată este greu de spus dacă se apropie , dar s-a discutat despre asta.
- Ați petrecut 4,5 ore împreună?
-De ce nu? A existat o conversație foarte serioasă cu privire la toate problemele pe care am vrut să le abordăm.
-Au fost mai multe chestiunui complicate, contradicțiii sau linii comune?
-Noi ne-am înțeles să ținem cont de interesele ambelor părți.”

Consilierul pentru securitate națională al SUA, Mike Waltz de asemenea nu a putut să ofere o dată la care ar urma să se întâlnească Putin cu Trump, după ce Bloomberg a scris că întrevederea ar putea avea loc în Arabia Saudită săptămâna viitoare.

Mike WALZ, CONSILIERUL PENTRU SECURITATE AL SUA: „Nu am stabilit o dată, dar cei doi președinți au discutat despre întâlnire și așteaptă să se întâlnească.”

Reprezentanții Rusiei și SUA au început să se asculte reciproc, dar este prea devreme pentru a vorbi despre compromisuri, a declarat șeful fondului suveran de investiții al Rusiei, Kirill Dmitriev, după încheierea discuțiilor din capitala saudită Riad.

Kirill DMITRIEV, ȘEFUL FONDULUI RUS DE INVESTIȚII: „Dialog foarte pozitiv și atent. Dar este, de asemenea, clar că există multe dezacorduri.”

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat după întâlnire că discuțiile cu Ucraina vor începe și vor fi regulate odată ce SUA vor numi echipa însărcinată să ia parte la aceste tratative. Șeful diplomației ruse a mai spus că a explicat părții americane că extinderea NATO este o amenințare directă la adresa Rusiei.

Serghei LAVROV, MINISTRUL RUS DE EXTERNE: „Am motive să cred că partea americană a devenit mai conștientă de poziția noastră, pe care am prezentat-o încă o dată în detaliu și cu exemple concrete pe baza declarațiilor repetate ale președintelui Putin.”  

După reuniunea din Arabia Saudită, preşedintele Ucrainei, care se află astăzi în Turcia, a declarat că se pare că Federația Rusă și Statele Unite discută despre posibilitatea de a prezenta Ucrainei ultimatumul rusesc dat de Putin la începutul invaziei pe scară largă.

Volodimir  ZELENESKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Din nou despre Ucraina fără Ucraina. Mă întreb dacă nu am respectat ultimatumul rusesc în cel mai dificil moment, de unde ne vine sentimentul că vom merge acum? “

Potrivit unui raport publicat de Fox News, Rusia și Statele Unite au propus un plan în trei etape pentru îbcheierea conflictului din Ucraina. Prima etapă presupune încetarea focului, urmată de organizarea de alegeri în Ucraina, iar a treia etapă include semnarea unui acord final între părți. Ministrul rus de externe a negat existența unui astfel de plan.