Ucraina a fost lovită cu peste 44 de drone rusești și 5 rachete, noaptea trecută și azi dimineață. Proiectilele au avariat blocuri, rănind peste 60 de oameni. O parcare de camioane din Lvov a fost mistuită de flăcări. Resturile de drone au provocat incendii, de asemenea, în Dnipro, Harikov și Sumî. Pe front, soldații ucraineni au reușit să oprească înaintarea trupelor ruse în Pokrovsk, a spus comandantul armatei.

Publicat:06.09.2024, 19:34

Acesta este blocul de locuit din Pavlograd, regiunea Dnipropetrovsk, avariat de una dintre cele 5 rachete rusești Iskander. Proiectilele lansate au rupt copacii din curte, au spart geamurile și au distrus balcoanele locuințelor.

Din imaginile publicate de locuitori se vede fumul care iese din unele apartamente, iar în interior mobila este distrusă.

În regiunea Lvov camioanele de pe teritoriul unei întreprinderi au luat foc din cauza resturilor dronelor interceptate. Imaginile arată cum flăcările mistuie mașină după mașină, în timp ce pompierii încearcă să oprească vâlvătaia. Marfa aflată în camioane la fel a fost distrusă.

Dronele rusești au provocat distrugeri și în Dnipropetrovsk. Acolo incendiile au cuprins 10 case, garaje și mașini.

Aceeași situație a fost în Harikov și Sumî. Din pozele prezentate de poliția ucraineană se văd pagubele majore. Forțele ruse au atacat peste noapte cu 44 de drone de tip Shahed, lansate din zonele Kursk și Crimeea. 27 de drone au fost doborâte. Altele s-au pierdut ori au căzut până a ajunge la țintă. Între timp, pe front, soldații ucraineni au reușit să oprească înaintarea trupelor ruse în Pokrovsk din regiunea Donețk, a declarat comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, într-un interviu pentru CNN.

Oleksandr SÎRSKI, COMANDANTUL ARMATEI UCRAINENE: „Noi facem tot posibilul să nu pierdem Pokrovsk. Ne-am sporit capacitatea de apărare în zonă. În ultimele șase zile, inamicul nu a avansat niciun singur metru în direcția Pokrovsk. Cu alte cuvinte, strategia noastră funcționează.”

Sîrskîi a spus că armata a observat, de asemenea, o scădere a bombardamentelor și a intensității ofensivei ruse în alte sectoare. O breșă în prima linie din regiunea importantă strategic Donețk de săptămâna trecută a declanșat o reacție împotriva conducerii de la Kiev, criticii susținând că pozițiile Ucrainei au fost slăbite de redistribuirea a mii de trupe în operațiunea Kursk. Frontul de est de lângă Pokrovsk a fost scena unor lupte aprige timp de câteva luni, iar avansurile rușilor i-au îngrijorat inclusiv pe unii ucraineni care au dat vina pe decizia lui Zelenski de a lansa o ofensivă în regiunea rusă Kursk, lăsând astfel descoperit estul Ucrainei.