Ucraina a fost ținta rachetelor rusești în această dimineață. Proiectilele au distrus și avariat blocuri de locuit din Harikov și Odesa. Timp de mai multe ore salvatorii au cautat oameni sub dărâmături în orașul de la granița cu Republica Moldova. De asemenea Forțele ruse au atacat peste noapte infrastructura energetică din regiunea Nikolaev. La rândul lor ucrainenii ar fi lansat peste noapte un atac masiv cu rachete și drone asupra regiunii ruse Kursk.
În jurul orei 11 s-au auzit mai multe explozii în orașul Odesa. Acestea sunt primele imagini după lovitură.
Copacii au fost puși la pământ, o clădire cu 3 etaje a fost practic distrusă, bucăți de beton fiind împrăștiate pe stradă.
Stăpânii la o florărie și un salon din preajmă și-au găsit încăperile grav avariate.
Din cauza distrugerilor mulți oameni au rămas blocați în apartamentele lor.
Preliminar, guvernatorul din Odesa vorbește despre o rachetă Iskander-M, care pe lângă distrugeri a rănit și peste 10 oameni. Și orașul Harikov a fost lovit de o rachetă de tip S-400. Nu este deocamdată clar care anume a fost ținta dar imaginile de acolo arată distrugeri majore.
Șapte rachete și șapte drone ucrainene au fost distruse peste noapte deasupra regiunii ruse Kursk, a declarat guvernatorul regiunii aflate pe granița cu Ucraina. Ministerul rus al Apărării a afirmat în actualizarea sa de dimineață că un total de 23 de drone ucrainene au fost distruse deasupra teritoriului rus, dar nu a menționat rachete în declarația sa.