Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, scrie hotnews.ro.

Publicat:14.03.2025, 18:46

Crimele au fost comise ca parte dintr-un „atac pe scară largă și sistematic” împotriva civililor, a declarat Comisia Internațională Independentă de Anchetă a ONU în privința Ucrainei într-un raport nou, care va fi prezentat oficial săptămâna viitoare.

„Comisia a concluzionat că autoritățile ruse au comis dispariții forțate și tortură drept crime împotriva umanității”, se arată în raport.

„Ambele au fost comise ca parte a unui atac pe scară largă și sistematic împotriva populației civile și ca urmare a unei politici de stat coordonate”, se mai arată în document.

Caracterul tranșant al declarațiilor este unul neobișnuit pentru investigatorii ONU.

În raport este menționat că un număr mare de civili au fost reținuți în zone aflate sub control rusesc și că mulți dintre ei au fost transferați apoi către centre de detenție din Ucraina ocupată sau chiar din Rusia.

Potrivit raportului, autoritățile ruse „au comis încălcări și crime suplimentare în timpul acestor detenții prelungite. Multe victime au fost date dispărute timp de luni și ani, iar unele au murit în captivitate”.

Investigația arată că în mod sistematic autoritățile de resort nu au furnizat informații despre locul în care se află deținuții. Conform raportului, Rusia a acționat cu intenția de a le scoate pe persoanele dispărute de sub „protecția legii”.

Comisia susține că și prizonierii de război au fost supuși torturii și disparițiilor forțate, o încălcare a dreptului internațional.

Rusia, mai menționează comisia, „a folosit sistematic tortura împotriva anumitor categorii de deținuți pentru a extrage informații, a constrânge și a intimida”. Cele mai brutale forme au fost cele din timpul interogatoriilor, iar autoritățile ruse „au utilizat sistematic violența sexuală ca formă de tortură împotriva deținuților bărbați”.

Comisia a precizat că a documentat, de asemenea, un număr tot mai mare de incidente în care trupe ruse au ucis sau rănit soldați ucraineni care s-au predat, ceea ce constituie o crimă de război.

„Mărturii ale soldaților care au dezertat din forțele armate ruse indică faptul că există o politică de a nu lua prizonieri, ci de a-i ucide”, mai susțin autorii raportului.

Raportul va fi prezentat, săptămâna viitoare, în fața Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

În această săptămână, Ucraina a acceptat propunerea americană pentru un armistițiu de 30 de zile, însă președintele Rusiei și-a exprimat, joi, „unele rezerve” în ceea ce privește inițiativa. Președintele SUA a anunțat, vineri, că a discutat cu Vladimir Putin și că „există o șansă foarte bună” ca războiul „să se încheie în sfârșit”.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.