Volodimir Zelenski și-a schimbat poziția și spune că este gata să negocieze direct cu Vladimir Putin. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu pentru un jurnalist britanic. Liderul de la Kiev a sugerat că Ucraina ar trebui să primească arme nucleare dacă nu va primi statut de membru al NATO, asta fiind o modalitate de a se apăra de Rusia în viitor. Kremlinul a spus că această cerere este o nebunie.

Publicat:05.02.2025, 08:14

Într-un interviu de o oră și jumătate pentru jurnalistul britanic Piers Morgan, președintele ucrainean a admis pentru prima dată că este gata să negocieze pacea direct cu Vladimir Putin.  

Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Dacă aceasta este singura configurație prin care putem aduce pacea poporului ucrainean și să nu pierdem mai mulți oameni. În acest caz, vom accepta această configurație, această reuniune cu patru participanți.”

Volodimir Zelenski a respins mult timp ideea negocierilor, susținând că vrea să învingă Rusia pe câmpul de luptă. Un decret din 20 octombrie 2022 excludea chiar orice negociere atât timp cât Vladimir Putin este la putere. Convorbirile rămân însă ipotetice, deoarece nu au fost prezentate elemente concrete, iar pozițiile Moscovei și Kievului rămân foarte îndepărtate, notează AFP. Vladimir Putin a declarat la sfârșitul lunii ianuarie că este deschis negocierilor pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, respingând însă discuțiile directe cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, și afirmând că nu vede nicio „voință” din partea Kievului. Aseară, la o conferință de presă, Donald Trump a reafirmat că SUA poartă discuții foarte constructive privind războiul din Ucraina.

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Acolo sunt distrugeri comparabile cu cele din Gaza. Vreau să se oprească, dintr-un motiv simplu. Pentru că nu vreau ca tinerii să fie uciși de ambele părți. Se duc discuții constructive și sper că în curând situația se va schimba în mod radical.”

După ce războiul se va termina, nimeni nu dă garanții că Rusia nu va ataca din nou, spune Zelenski. Astfel, liderul ucrainean a cerut să fie întoarse armele nucleare pe teritoriul țării sale, în cazul în care Ucraina nu va deveni membră NATO la sfârșitul conflictului. În acest fel, Kievul ar putea descuraja Kremlinul de un eventual atac repetat.  

Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Dacă procesul de aderare se prelungește cu ani sau decenii, atunci avem o întrebare absolut corectă: Ce ne va apăra împotriva acestui rău, în tot acest timp, pe această cale? Ce pachet de sprijin? Care rachete? Ni se vor da arme nucleare? Atunci să ne dea arme nucleare.”

Nu este prima dată când Zelenski face o astfel de sugestie. În octombrie 2024, el a declarat că Ucraina are nevoie fie de aderarea la NATO, fie de arme nucleare pentru a-și asigura supraviețuirea. Ucraina a moștenit un stoc de arme nucleare după căderea Uniunii Sovietice, dar a renunțat la ele în 1994, după ce a primit garanții de securitate din partea Rusiei, Regatului Unite și Statelor Unite.