Ucraina are două opțiuni pentru a se apăra, fie deține arme nucleare, fie aderă la NATO. Despre asta le-a vorbit astăzi Volodimir Zelenski liderii statelor membre ale Uniunii Europene la Bruxelles, unde și-a prezentat planul său pentru victorie. Pe lângă asta liderul de la Kiev a menționat că la următorul summit al păcii, unde va participa cel mai probabil și Rusia, Ucraina trebuie să fie mai puternică.

Publicat:17.10.2024, 20:00

Aflat în fața liderilor europeni Volodimir Zelenski a dezvăluit detaliile conversației sale cu fostul președinte al SUA Donald Trump. El spune că i-a reamintit acestuia de Memorandumul de la Budapesta, care nu a reușit să protejeze Ucraina. Astfel potrivit lui Zelenski Ucraina are două opțiuni pentru a se apăra: fie arme nucleare, fie aderarea la NATO.

Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Care dintre toate statele înarmate nuclear a avut de suferit? Toate dintre ele? Nu, unul singur - Ucraina. Cine a renunțat la armele nucleare? Toate dintre ele? Unul - Ucraina. Cine este în război astăzi? - Ucraina.”

La mai bine de doi ani şi jumătate de la începutul invaziei ruse, Ucraina este în retragere, în special pe frontul estic din Donbas, unde Moscova anunţă capturarea unui sat aproape în fiecare zi. Zelenski a spus că mulți aliați își doresc prezența Rusiei la următorul summit al păcii, dar în această ordine de idei, Ucraina are nevoie de o poziție mai puternică la masa negocierilor.

Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Acum, invitația imediată a Ucrainei de a adera la NATO ar trebui să decidă, bineînțeles că aderarea ar fi solicitată mai târziu. Putin trebuie doar să vadă că calculele sale geopolitice sunt fără valoare. Iar invitația de acum este aderarea mai târziu și nu va avea nici un cost politic, este o decizie puternică și necesită multă determinare.”   

Planul prezentat de Zelenski prevede, de asemenea, o invitaţie adresată Kievului de a adera la NATO, singura garanţie reală de securitate pentru ţara sa, potrivit preşedintelui ucrainean. Dar şi aici va fi nevoie de răbdare. Secretarul NATO, Mark Rutte nu a făcut decât să reitereze caracterul „ireversibil” al drumului Ucrainei către NATO.