Un atac cu drone desfășurat peste noapte de Ucraina a întrerupt temporar alimentarea cu energie electrică și căldură în orașul Voronej din sud-vestul Rusiei, a declarat duminică dimineață guvernatorul regional, potrivit Reuters, scrie hotnews.ro
Loviturile au venit după ce, în noaptea anterioară, Rusia a desfășurat un nou atac masiv asupra sistemului energetic ucrainean, electricitatea fiind oprită în mai multe regiuni.
Atacul din noaptea de sâmbătă spre duminică asupra Voronejului, centrul administrativ al regiunii cu același nume, nu a provocat victime, a scris guvernatorul Alexander Gusev pe Telegram.
Mai multe drone au fost doborâte de sisteme de război electronic, provocând un incendiu la o instalație de utilități, care a fost stins rapid, a adăugat el.
Măsurile de siguranță au dus la modificări ale temperaturii încălzirii centrale în unele locuințe și la întreruperi de energie electrică în unele părți ale orașului, dar alimentarea a revenit ulterior la normal, a spus Gusev.
Locuitorii din Voronej au spus că au auzit explozii și au suferit întreruperi de curent electricnotează Kyiv Independent.
Canale rusești de pe Telegram au afirmat că termocentrala din Voronej, principalul furnizor de energie al orașului pentru clădirile rezidențiale și marile instalații industriale, a fost atacată. Imagini postate de canalul de Exilenova+ par să arate o explozie la centrală.
Ministerul rus al Apărării nu a menționat nicio dronă doborâtă deasupra regiunii Voronej în actualizarea zilnică de duminică de pe Telegram. Ministerul raportează câte drone distrug unitățile sale, nu câte lansează Ucraina.
Moscova a afirmat că un total de 44 de drone ucrainene au fost distruse sau interceptate peste noapte, inclusiv 43 deasupra regiunii de frontieră Briansk și una deasupra regiunii Rostov din sudul Rusiei.
Ucraina a intensificat atacurile cu drone și rachete cu rază lungă de acțiune în interiorul Rusiei, lovind rafinării petroliere, depozite și centre logistice despre care spune că fac parte din mașinăria de război a Kremlinului.
Moscova califică atacurile drept terorism, în timp ce Ucraina susține că acestea sunt acte legitime de autoapărare.

