Donald Trump și Vladimir Putin vor purta discuții, săptămâna aceasta, a anunțat trimisul special Steve Witkoff, care s-a întâlnit timp de câteva ore cu Putin în ultimele zile, adăugând pentru CNN că „cei doi președinți vor avea o convorbire foarte bună și pozitivă”, scrie hotnews.ro.
Divergențele dintre părți cu privire la acordul privind conflictul din Ucraina „se reduc”, a declarat trimisul special prezidențial al SUA, Steve Witkoff, potrivit La Stampa.
„Părțile erau la kilometri distanță una de cealaltă, acum sunt mult mai aproape”, a afirmat Witkoff. „De asemenea, continuăm să facem eforturi pentru a avea discuții cu ucrainenii”, a subliniat Witkoff. Deși situația de pe câmpul de luptă este foarte complicată, „reducem decalajul dintre cele două părți”, a mai evidențiat Witkoff. Echipa de negocieri americane se va întâlni din nou cu cea ucraineană, în această săptămână, a declarat trimisul lui Donald Trump, Steve Witkoff, pentru CNN, adăugând că echipa SUA se va întâlni și cu rușii.
Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei Lavrov „au discutat următorii pași de făcut
Diplomații americani și ruși „au discutat următorii pași” pentru a pune capăt războiului din Ucraina, la câteva ore după ce aliații Kievului au convenit sâmbătă să aplice „presiuni colective” asupra Rusiei, pe care o suspectează de duplicitate.
Într-o convorbire telefonică, secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei Lavrov „au discutat următorii pași de făcut pentru a concretiza deciziile luate la ultimele întâlniri din Arabia Saudită și au convenit să continue să lucreze pentru a restabili comunicațiile dintre Statele Unite și Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Tammy Bruce, fără a oferi detalii cu privire la data următoarei runde de discuții, găzduită de Arabia Saudită.
De asemenea, informând despre convorbirea telefonică dintre cei doi miniștri de externe, Ministerul rus de Externe a declarat duminică faptul că au fost discutate „aspecte concrete” ale evoluției discuțiilor de la Jeddah și că „Sergei Lavrov și Marco Rubio au convenit să rămână în contact”, fără a menționa propunerea SUA de încetare a focului.
Intrarea Ucrainei în NATO este „extrem de puțin probabilă” și această poziție este susținută „nu doar de Statele Unite, ci și de alți membri ai Alianței”, a declarat pentru ABC consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Michael Waltz.
„Ceea ce am auzit de la Vladimir Putin este că va lua în considerare cu siguranță încetarea focului, dar sunt și alte lucruri pe care și-ar dori să le vadă, iar echipa de securitate națională a lui Trump le va evalua în zilele următoare”, a spus consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Michael Waltz, într-un interviu acordat ABC, adăugând că „diplomația continuă” pentru a găsi o soluție de durată la războiul din Ucraina.
Președintele turc Tayyip Erdogan a vorbit la telefon cu președintele american Donald Trump. Eforturile de a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina și de a restabili stabilitatea în Siria au fost discutate în convorbirea telefonică, a declarat Biroul de presă al lui Erdogan, duminică. În special, președintele turc a declarat că „sprijină măsurile decisive și proactive ale lui Trump pentru a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina”. Erdogan a subliniat, de asemenea, necesitatea ca Turcia să participe din nou la programul F-35 pentru dezvoltarea cooperării în industria de apărare între cele două țări.
Zelenski a dezvăluit că Kievul „a testat cu succes pe câmpul de luptă” noua sa rachetă Long Neptune
Între timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit că Kievul „a testat cu succes pe câmpul de luptă” noua sa rachetă Long Neptune, de producție națională, cu o rază de acțiune de 621 de mile, aproximativ 1.000 de kilometri. Teoretic, așadar, arma ar putea ajunge să lovească până la Moscova. Long Neptune este o evoluție a versiunii precedente a armei, care a scufundat nava amiral a flotei din Marea Neagră a lui Putin, Moskva, în 2022.
Rusia consideră că propunerea de încetare a focului de 30 de zile este un truc pentru a da timp forțelor armate ucrainene să se reînarmeze, a reiterat Iuri Ușakov, consilier al președintelui rus Vladimir Putin, într-un interviu televizat. „O vedem ca pe o încercare de a oferi ajutor forțelor ucrainene care trec prin momente dificile, deoarece armata rusă este în ofensivă în toate sectoarele”, a explicat Ușakov. Kievul ar avea „timp să se reînarmeze și să se reorganizeze”, a insistat consilierul președintelui Putin. Ușakov își exprimase deja aceleași îndoieli cu câteva zile în urmă. Toți cunosc bine poziția și îngrijorările Rusiei și am informat și partea SUA”, a spus Ușakov.
„Cine vrea ca războiul să se termine cât mai curând posibil, nu se comportă așa”, a scris Volodimir Zelenski pe X, referindu-se la Vladimir Putin și amintind „sutele de atacuri asupra orașelor și comunităților noastre în această săptămână”, când rușii „au lansat peste 1.020 de lovituri cu drone, aproape 1.360 de atacuri aeriene și peste 10 rachete”. „De aceea, trebuie să continuăm împreună să facem presiuni asupra Rusiei pentru a o forța să pună capăt agresiunii sale”, a continuat președintele ucrainean. „Este nevoie de măsuri decisive, inclusiv de sancțiuni care nu trebuie doar menținute, ci și consolidate în mod constant”. „Ucraina, Europa, America și toți cei din lume care vor pacea, împreună putem asigura o pace justă și durabilă”, a concluzionat Zelenski. (Material realizat cu sprijinul Rador Radio România)
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.