Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a întâlnit luni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe un aeroport din Irlanda, în timp ce cei doi așteptau realimentarea avioanelor lor în drumul spre SUA, a declarat pentru The Hill o sursă la curent cu întrevederea.

Ratcliffe și Zelenski s-au întâlnit scurt pe Aeroportul Shannon, a declarat sursa, care a refuzat să ofere detalii cu privire la subiectele discutate de cei doi oficiali.

Ratcliffe se întorcea în Statele Unite după ce s-a întâlnit duminică cu președintele egiptean Abdel-Fattah el-Sissi, ocazie cu care cei doi au discutat o serie de subiecte, printre care războiul din Iran, cooperarea în domeniul informațiilor, încetarea focului în Gaza, războiul civil din Sudan, Somalia și altele.

Liderul de la Kiev se îndrepta spre New York, unde urmează să participe la întâlniri cu lideri mondiali în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Întâlnirea dintre Ratcliffe și Zelenski, despre care a informat anterior agenția Reuters, are loc după ce directorul CIA s-a deplasat în Rusia luna trecută pentru o întâlnire neanunțată cu oficialii serviciilor secrete de la Kremlin.

În timp ce președintele american Donald Trump a descris întâlnirea din 25 august cu oficialii ruși drept „oarecum de rutină”, se pare că Ratcliffe a avertizat Rusia împotriva unui eventual atac asupra țărilor NATO.

Un oficial european, care a vorbit sub condiția anonimatului pentru a discuta despre întâlniri sensibile, a declarat anterior pentru The Hill că SUA au informat aliații cu privire la întâlnirea de la Moscova și că discuțiile s-au axat, în parte, pe Ucraina, relatează digi24.ro.