Procuratura Generală anunță noi detalii despre investigațiile privind presupusele ilegalități comise la un centru de plasament din raionul Soroca. Patru angajați ai instituției sunt cercetați penal pentru exploatare și trafic de persoane. Doi dintre aceștia sunt învinuiți și într-un alt dosar, pentru trafic de ființe umane soldat cu decesul unei victime.
Potrivit procurorilor, cei 4 angajați ar fi exploatat 4 persoane, un bărbat și trei femei care ar fi trebuit să beneficieze de serviciile centrului de plasament.
Violina MORARU, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PROCURATURII GENERALE: „În cadrul dosarului, patru persoane au fost puse sub învinuire, fiind acuzate de comiterea traficului de ființe umane, sustragerii mijloacelor bănești de pe cardurile beneficiarilor centrului de plasament, falsului în declarații și determinării la depunerea declarațiilor mincinoase. Făptuitorii sunt angajați ai centrului de plasament, inclusiv în funcții administrative. La moment, în privința a trei dintre acuzați a fost aplicată măsura procesuală de constrângere, suspendarea provizorie din funcție.”
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor, procurorii au dispus efectuarea unor investigații financiare suplimentare de către Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale.
Doi dintre angajații cercetați în acest dosar vor fi trimiși în judecată și într-un alt caz. Împreună cu o a treia persoană sunt acuzați de trafic de ființe umane soldat cu decesul unui bărbat. Dosarul se află în etapa cercetării judecătorești iar instanța examinează probele acuzării și audiază martorii.
Amintim că în martie 2025, directorul și alți doi angajați ai centrului de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități din Bădiceni, Soroca au fost plasați în arest preventiv pentru trafic de ființe umane. Potrivit procurorilor, din 2021 și până în februarie 2025, cei trei suspecți au exploatat prin muncă persoane cu dizabilități, obligându-le să muncească fără plată la o fermă.
Victimele ar fi acceptat această situație din teama de răzbunare, susțin procurorii. Atunci, două dintre persoanele implicate au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, iar al treilea suspect în arest la domiciliu. Conform legislației, pedeapsa pentru trafic de ființe umane poate ajunge până la 20 de ani de închisoare. Ororile prin care au trecut victimele au fost prezentate într-o investigație a Ziarului de Gardă, care timp de doi ani a documentat din interiorul centrului și a discutat cu rezidenții exploatați prin muncă.
„-Nu prea vreau să pasc, dar dacă vezi că cu de-a sila te ține.
-El te impune să stai aici?
-Da, mai amenință.
-De cât timp faci asta?
-De trei ani.
-Și nu îți achită?
-Nu, îmi cumpără apă dulce, înghețată, țigări, îmi mai dă câte un pahar de vin.”
Investigația Ziarului de Gardă a arătat că unii rezidenți ai Centrului din Bădiceni erau duși de angajați la munci gospodărești. În urma dezvăluirilor, Ministerul Muncii a inițiat atunci două anchete, a recunoscut problemele din sistem, a suspendat persoanele vizate și a transferat presupusele victime în servicii sociale specializate.

