Republica Moldova mai face astăzi un pas spre aderarea la Uniunea Europeană. La Bruxelles a avut loc cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Moldova–UE, în cadrul căreia au fost deschise negocierile pentru încă două capitole importante – politica comercială externă și politica externă, de securitate și apărare. Republica Moldova a fost reprezentată de o delegație condusă de premierul interimar, Eugeniu Osmochescu.
Premierul interimar Eugeniu Osmochescu a declarat, după Conferința Interguvernamentală Moldova–UE privind deschiderea negocierilor pe Clusterul 6 „Relații externe”, că obiectivul autorităților este finalizarea negocierilor de aderare până în anul 2028 și pregătirea deplină a țării pentru statutul de membru al Uniunii Europene până în 2030.
Eugeniu OSMOCHESCU, PREMIERUL INTERIMAR:„Conferința interguvernamentală de astăzi a confirmat faptul că procesul de aderare a Republici Moldova continuă să avanseze pe baza meritelor, reformelor susținute, încrederii reciproce, iar fiecare grup de capitole de clusteruri ne apropie tot mai mult de oboiectivul nostru de a adera la Uniunea Europeană. "
Thomas BYRNE, MINISTRU DE STAT PENTRU AFACERI EUROPENE AL IRLANDEI: „Este o zi istorică, o zi istorică pentru extinderea Uniunii Europene. Noi am deschis un cluster doar în luna iunie și astăzi Consiliul a decis deschiderea clusterului 6 pentru relații externe pentru Republica Moldova. Cu adevărat este un progres semnificativ. "
Marta KOS, COMISAR EUROPEAN PENTRU EXTINDERE: „Cu adevărat este o super-marți pentru extinderea Uniunii Europene și Republica Moldova este parte la acest proces. Astăzi avem partu conferințe interguvernamentale pentru Moldova, Ucraina, Albania, Muntenegru. Niciodată nu am avut atâtea reuniuni într-o singură zi și aceste discuții se petrec acum sub auspiciul președinției irlandeze. Thomas, vom avea mult de muncit și cred că va fi o președinție cu multă baftă - vedeți insigna aici.”
Vicepremirul pentru integrare europeană Cristina Gherasimov de asemenea, se află la Bruxelles, de unde a explicat ce înseamnă
Cristina GHERASIMOV, VICEPREMIER PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ: „Ziua de astăzi va marca deschiderea Clusterul 6, ce ține de relații externe și care este compus din două capitole: Capitolul 30, Politica comercială externă a Uniunii Europene, și Capitolul 31, Politica externă de securitate și de apărare.Prin capitolul 30, țara noastră va obține acces la o vastă rețea de acorduri comerciale pe care le are Uniunea Europeană în întreaga lume. Înseamnă un potențial de creștere enorm pentru antreprenorii noștri, dar și pentru întreaga economie națională. Iar capitolul 31 ține de o cooperare mult mai strânsă în domeniul relațiilor externe, de securitate și de apărare cu Uniunea Europeană.”
Clusterul 6 este al doilea grup capitole de aderare deschis de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, după Clusterul 1 „Valori fundamentale”, lansat pe 15 iunie tot la Bruxelles, când a avut loc cea de-a doua conferință inrerguventamentală dintre țara nostră și reprezentanții țărilor membre ale UE. Actuala conducere a Republicii Moldova și-a propus drept obiectiv semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028.

