Transformarea Ucrainei în una dintre principalele puteri militare ale Europei, specializată în folosirea dronelor și a altor tehnologii inovatoare, reprezintă cel mai mare coșmar al lui Vladimir Putin. Însă, este un coșmar care a devenit realitate tocmai din cauza agresiunii ruse care a dus la extinderea și modernizarea armatei ucrainene, iar acum mai multe țări NATO încearcă să învețe din experiența Ucrainei pentru a-și întări propriile trupe și capacități militare, scrie digi24.ro
Mai mulți militari ucraineni au ajuns în Danemarca săptămâna aceasta pentru a împărtăși cunoștințele lor despre operarea dronelor militare cu colegii lor danezi, după ce țara nordică s-a confruntat cu mai multe incidente cu drone neidentificate care au survolat spațiul aerian din jurul unor aeroporturi și instalații strategice. Danemarca nu este singura țară NATO care caută să învețe din experiența ucrainenilor.
După ce dronele rusești au pătruns în spațiul aerian polonez, Varșovia a propus ca forțele ucrainene să le instruiască pe cele poloneze în combaterea dronelor. Instructori militari ucraineni au fost trimiși și în Marea Britanie ca să le arate forțelor britanice cum să folosească dronele cât mai eficient în războiul modern.
Dronele ucrainene au excelat pe linia frontului și le-au permis forțelor Kievului să schimbe soarta bătăliei pentru Marea Neagră, în timp ce dronele explozive ale Ucrainei lovesc acum tot mai adânc pe teritoriul Rusiei.
Statele NATO învață din experiența ucrainenilor cu dronele militare pe câmpul de luptă
Cooperarea cu Ucraina în domeniul producției de drone s-a extins chiar și către SUA, după ce Kievul a anunțat că vrea să cumpere arme în valoare de 90 de miliarde de dolari de la americani, care ar putea primi la schimb drone fabricate în Ucraina, potrivit Reuters. „Experiența noastră, specialiștii noștri și tehnologiile noastre pot deveni un element cheie în viitoarea inițiativă europeană, Zidul anti-drone”, a spus președintele ucrainean Volodimir Zelenski la finalul lunii trecute. Până nu demult, armata ucraineană era considerată prea înapoiată ca să se poată adapta la standardele NATO.
Acum, statele NATO sunt cele care caută să adopte standardele Ucrainei, în special în domeniul dronelor militare. Ucraina a făcut progrese uriașe și în privința altor tehnologii de apărare de ultimă oră, precum războiul electronic, sistemele robotice și securitatea cibernetică. Evenimentul Defense Tech Valley organizat la Liov a atras cel puțin 5.000 de participanți din peste 50 de țări, iar companiile occidentale au fost de acord să investească peste 100 de milioane de dolari în noile tehnologii de apărare.
Ucraina a devenit cea mai importantă barieră între o Rusie expansionistă și o Europă nepregătită
În timp ce SUA caută să își reducă rolul pe care îl joacă în garantarea securității europene, armata ucraineană a devenit cea mai mare barieră între o Rusie expansionistă și o Europă nepregătită. Această metamorfoză de coșmar pentru liderul de la Kremlin nu ar fi fost posibilă fără imboldul oferit de agresiunea imperialistă a Rusiei, se arată într-o analiză Atlantic Council.
Când Putin a invadat prima dată Ucraina, în 2014, Kievul avea la dispoziție doar câteva mii de trupe pregătite de luptă. Încercările Rusiei de a pătrunde și mai adânc pe teritoriul Ucrainei, după anexarea ilegală a Crimeei, au motivat mii de voluntari să se alăture armatei ucrainene în încercarea de a opri avansul forțelor ruse.
În dimineața invaziei la scară largă din februarie 2022, Putin a spus că „demilitarizarea” Ucrainei este unul dintre principalele sale obiective de război. La mai bine de trei ani de la acel moment, a devenit clar că planul lui Putin a avut consecințe dezastruoase pentru Rusia, care are acum în față o mașinărie militară formidabilă ce a ocupat rapid un rol crucial în securitatea Europei.
Susține azi Ucraina sau înfruntă mâine Rusia
În multe capitale europene, oficialii recunosc că armata ucraineană a devenit indispensabilă pentru apărarea continentului și va rămâne astfel, cel puțin, în viitorul apropiat. Pentru liderii europeni, alegerea este simplă: susține azi Ucraina sau înfruntă mâine Rusia. Armata ucraineană va ieși cel mai probabil din acest conflict mai puternică decât a fost vreodată și capabilă să apere locul Ucrainei în comunitatea națiunilor europene.
Putin spera că va putea să dezarmeze și să decapiteze statul ucrainean, dar propria sa campanie militară dezastruoasă a creat fără să vrea tocmai acea Ucraină puternică și extrem de independentă de care liderul de la Kremlin se temea cel mai mult.