Donald Trump a afirmat că mulţi americani „ar dori să aibă un dictator”, în cursul unei conferinţe de presă improvizate în Biroul Oval, dedicată problemelor de securitate şi acuzaţiilor aduse oponenţilor săi, scrie ştirileprotv.ro

„Mulţi oameni spun "poate ne-ar plăcea să avem un dictator". Nu-mi plac dictatorii. Nu sunt dictator. Sunt un om cu mult bun simţ şi inteligent”, a spus preşedintele american, acuzat de adversarii săi de autoritarism în ceea ce priveşte politicile sale de imigraţie şi securitate.

„Trimiţi armata şi, în loc să te felicite, te acuză că ai luat cu asalt republica”, a declarat el, referindu-se la decizia sa de a trimite Garda Naţională pe străzile din Washington pentru operaţiuni de menţinere a ordinii publice.

Decizie controversată a lui Donald Trump

Donald Trump a semnat în faţa jurnaliştilor un ordin executiv care pedepseşte pe oricine arde drapelul american, în ciuda unei decizii din 1989 a Curţii Supreme care a stabilit că un astfel de act intră sub incidenţa libertăţii de exprimare, un drept fundamental protejat de Constituţie.

„Dacă arzi un steag, primeşti un an de închisoare, fără eliberare anticipată”, a spus Trump.

Republicanul de 79 de ani, care a vorbit timp de 80 de minute pe o gamă largă de subiecte, cu multe divagaţii, a indicat, de asemenea, că intenţionează să redenumească Departamentul Apărării în "Departamentul de Război".

Preşedintele republican i-a atacat, de asemenea, pe adversarii politici, în special pe cei menţionaţi uneori drept candidaţi democraţi la alegerile prezidenţiale din 2028.

În special, despre guvernatorul democrat al statului Illinois, JB Pritzker, a spus că este un „leneş” şi a adăugat că ar trebui „să facă mai mult sport”, referindu-se la corpolenţa sa.

Donald Trump i-a criticat, de asemenea, pe guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, şi pe guvernatorul Marylandului, Wes Moore, care l-au batjocorit recent pe reţelele sociale. El a spus despre Partidul Democrat: „Toţi potenţialii lor candidaţi fac o treabă proastă”.

Preşedintele american nu l-a cruţat nici pe predecesorul său democrat, Joe Biden, pe care l-a numit un "idiot".

Trump, gata să trimită armata și în Chicago

El a reiterat că oraşul Chicago, în statul Illinois, ar putea fi următoarea ţintă a operaţiunilor sale de menţinere a ordinii implicând armata, după capitala Washington.

Pe de altă parte, capitala federală va fi "impecabilă" pentru a găzdui Cupa Mondială de Fotbal vara viitoare, a declarat Donald Trump.

El a profitat de ocazie pentru a arăta trofeul competiţiei, adus de şeful FIFA, Gianni Infantino, şi care tronează în prezent în Biroul Oval, printre alte ornamente aurite.

„Este un trofeu din aur masiv. Ştiu cum să facă să arate bine!”, a glumit preşedintele miliardar, cunoscut pentru gustul său pentru luxul ostentativ.