Preşedintele american Donald Trump a anunţat că l-a desemnat pe John Coale drept trimis special al Statelor Unite pentru Belarus, cu scopul de a asigura eliberarea altor prizonieri politici deţinuţi de regimul dictatorului Aleksandr Lukaşenko, scrie Hotnews.ro
„El a negociat deja cu succes eliberarea a 100 de prizonieri şi se pregăteşte să mai elibereze încă 50”, a scris Donald Trump, duminică, pe contul său Truth Social.
Coale este fostul avocat personal al lui Trump
Anunţul vine în urma eforturilor depuse de SUA în septembrie pentru eliberarea a zeci de deținuți politici, printre care se numără figuri ale opoziţiei, jurnalişti, protestatari şi cetăţeni străini.
John Coale, care în prezent ocupă funcţia de trimis special adjunct în Ucraina şi este fostul avocat personal al lui Donald Trump, a contribuit la negocierea eliberării prizonierilor în timpul vizitei sale din luna septembrie la Minsk, relatează News.ro.
După aceste eliberări, Washingtonul a ridicat sancţiunile impuse companiei aeriene de stat din Belarus, Belavia, care se afla sub restricţii din august 2023.
La rândul său, Minskul şi-a intensificat eforturile de a ieşi din izolarea diplomatică impusă de ţările occidentale pentru rolul său şi sprijinul acordat invaziei ruseşti pe scară largă din Ucraina.
Minskul s-a confruntat cu sancţiuni politice şi economice severe din partea Occidentului pentru sprijinul acordat Moscovei, precum şi pentru frauda electorală masivă care i-a permis lui Lukaşenko să se menţină la putere în urma alegerilor prezidenţiale din 2020, contestate pe scară largă.
Trimisul lui Trump pentru Rusia și Ucraina, Keith Kellogg, a dezvăluit la sfârşitul lunii septembrie că obiectivul reluării dialogului cu Belarus este de a „asigura canalele de comunicare” cu preşedintele rus Vladimir Putin, ca parte a unui efort mai amplu de a pune capăt războiului din Ucraina.
Lukaşenko şi-a exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a consolida relaţiile, dacă acest lucru ar aduce beneficii pentru Minsk.
„Aş dori să mulţumesc, în avans, foarte respectatului preşedinte al Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, pentru consideraţia sa privind eliberarea acestor persoane suplimentare”, a concluzionat Trump în postarea sa pe Truth Social.
Lukaşenko, care conduce Belarusul din 1994, este considerat de mulţi un aliat apropiat al lui Putin. În septembrie, Belarusul şi Rusia au desfăşurat exerciţii militare comune la scară largă, denumite Zapad-2025. Kremlinul a afirmat că au participat aproximativ 100.000 de soldaţi – o demonstraţie de forţă care a accentuat tensiunile de-a lungul flancului estic al NATO.

