Cu sau fara guvernator la Banca Nationala, echipa de experti a FMI si-a inceput vizita la Chisinau. Totusi, asta nu inseamna ca incep negocierile pentru un nou acord, ci doar ca FMI va face o radiografie a economiei noastre. Analistii afirma ca practic, negocierile au fost amanate.


De astazi, incepe vizita misiunii FMI la Chisinau, care, potrivit unui comunicat al institutiei, va dura pana pe 6 octombrie. In acest timp, echipa FMI va avea intrevederi cu reprezentantii guvernului si ai Bancii Nationale, ca sa adune informatii despre situatia economica din tara.


Sveatoslav MIHALACHE, EXPERT ECONOMIC: „Negocierile se amana”.


In lipsa unui acord cu FMI, tara noasta va fi lipsita in continuare de finantare externa. In plus, analistii afirma ca am putea sa intram in incapacitate de plata. Venirea misiunii FMI aduce insa un semnal bun pe piata valutara, unde astazi leul a prins un pic la puteri, dupa deprecierea din ultimele zile. Oficial, moneda nationala a crescut astazi fata de euro cu 45 de bani, iar in raport cu dolarul cu 15 bani. La casele de schimb valutar, aceeasi tendinta, moneda europeana era vanduta cu maximum 22 de lei si 60 de bani, iar cea americana cu 20 de lei si 5 bani. 


Sveatoslav MIHALACHE, EXPERT ECONOMIC: "Efectele se vor vedea peste 1-2 zile".


Intre timp, astazi au inceput sa fie vehiculate numele unor eventuali candidati la functia de guvernator. Potrivit site-ului moldstreet, pretendenti ar fi fostul guvernator Leonid Talmaci, presedintele Victoriabank, Natalia Politov Cangas si presedintele Ligii Bancherilor, Dumitru Ursu. Dorin Dragutanu si-a anuntat demisia ieri, insa ea trebuie aprobata de Parlament. In plus, potrivit legii, Dragutanu poate ramane interimar inca 3 luni.