Nesupravegherea micutilor poate avea urmari grave. O fetita de 3 ani a ajuns in coma dupa ce ar fi cazut din podul casei. Micuta este conectata la respiratie artificiala, iar starea ei se agraveaza, spun medicii. Parintii copilei muncesc peste hotare, iar la spital fetita a fost adusa de o femeie, care ar avea grija de ea, insa nu are nici un act care ar demonstra ca detine tutela. Oamenii legii investigheaza cazul, inclusiv versiunea ca micuta ar fi fost batuta.
Fetita de doar 3 ani a ajuns la spitalul din Causeni aseara, in stare grava, spun medicii.
Astfel, micuta a fost conectata la respiratie artificiala. Pentru ca a suferit multiple traumatisme, ea a fost verificata de o echipa speciala de medici din Chisinau. Copila insa nu a putut fi transportata in capitala, din cauza starii grave in care se afla. Doctorii spun ca fetita a fost adusa de o femeie din Causeni, care ar avea grija de ea.
Corina REPESCIUC, OFITER PRESA IP CAUSENI: “ Mama fetitei este plecata, iar fetita este lasata in grija unei persoane straine. Fara nici un act.”
Femeia ce a dus fetita la spital le-a spus medicilor ca ea ar fi cazut din podul casei in timp ce se juca. O alta versiune pe care o iau in calcul oamenii legii este ca micuta ar fi fost batuta. Politia investigheaza cazul pentru a stabili cum a ajuns copila in spital, dar si in grija cui si in ce circumstante a fost lasata de catre parinti.

