Desi provine dintr-o familie foarte saraca din judetul Bacau, Mihaela Parlac a reusit sa-si cladeasca un viitor in Italia, tara in care a strans primii bani ca ingrijitoare de batrani pentru a-si ajuta cei opt frati ramasi in tara. A plecat, fara sa stie limba italiana, dar, cu multa ambitie, a razbit, iar acum si-a intemeiat o familie in strainatate.

Publicat:26.10.2018, 06:35

Mihaela a povestit ca a avut o copilarie „plina de lipsuri, neajunsuri, violenţa şi multa tristeţe”, noteaza rotalianul.

„M-am nascut cu 37 de ani în urma, într-o comuna din judeţul Bacau, sunt cea mai mare dintre 9 fraţi, o familie foarte saraca. Nu îmi face placere sa îmi amintesc de copilarie, deoarece nu îmi amintesc decât munca, lipsurile, neajunsurile, violenţa şi multa tristeţe. Anii mei de şcoala au fost un coşmar, cu un tata violent, beţiv, ne lua la bataie noaptea, ne dadea afara, în zapada, desculţi, o batea pe mama zilnic”, a marturisit tânara.


Bacauanca spune ca, din cauza saraciei, a facut mari sacrificii pentru a termina liceul.

„Mergeam zilnic 12 kilometri pe jos, deseori chiar flamânda, şi pe iernile cele mai grele, cu viscol, zapezi, ploi şi vânt. Erau zile când eram doar 2, 3 copii în clasa, însa eu eram mereu prezenta, deoarece singurul loc unde puteam sa mai învaţ câte ceva era la şcoala, acasa nu aveam timp, trebuia sa o ajut pe mama la treburile casei”, a povestit ea, despre greutaţile pe care le-a avut în adolescenţa.

Dupa ce a terminat liceul, s-a angajat la o fabrica de confecţii din Focşani şi s-a bucurat ca, astfel, îşi putea ajuta familia

„Aveam 21 de ani când l-am cunoscut pe barbatul cu care m-am şi casatorit şi imediat dupa nunta plecam în Italia, cu dorinţa de a ne construi un viitor mai bun. Mai întâi a venit el, dupa 2 luni mi-a gasit şi mie un loc de munca, care m-a ajutat sa vin şi eu. Primul meu loc de munca în Italia a fost ca îngrijitoare de batrâni, trebuia sa am grija de doua femei în vârsta, dintre care una era în caruţ şi cu cealalta dormeam în pat. La 21 de ani eram badanta pentru doar 400 de euro pe luna, însa atunci nu prea aveam de ales, nu ştiam limba italiana şi nu cunoşteam pe nimeni în Italia”, a precizat Mihaela.

Tinerei îi era gândul mereu la fraţii ei ramaşi în ţara pe care i-a ajutat, cum a putut, din banii agonisiţi în strainatate.



„Aveam un frate bolnav de ciroza hepatica, ce ulterior a murit dupa chinuri groaznice, umblând din spital în spital. Cei 400 de euro pe care îi câştigam eu erau puţini. Trebuia sa îl ajut şi pe soţ ca sa îşi plateasca datoriile, sa le trimit şi celor ramaşi acasa, sa mai am şi pentru mine, dar faceam tot posibilul sa am pentru fiecare”, a spus românca care a plecat sa munceasca în Italia.

Ambiţioasa, Mihaela statea şi noaptea sa înveţe limba italiana cât mai repede penru a-şi putea gasi un loc de munca mai bine platit.

„Îmi doream sa schimb lucrul cât mai repede, sa stau cu soţul meu, dar nu puteam sa îmi permit asta, el nu muncea tot timpul, bani nu aveam, nu aveam nici macar celular, primul celular mi l-am cumparat la primul salariu din Italia, şi acela mi l-au furat în metrou, la Roma, dupa o saptamâna. Însa Dumnezeu a ţinut mereu cu mine, în ziua în care mi-au furat telefonul am gasit un inel de aur pe strada, l-am vândut şi cu banii mi-am cumparat cel mai ieftin celular pe care l-am gasit”, a marturisit românca.

„Când am început cât de cât sa stapânesc limba, dupa vreo 2 luni, am început sa caut altceva de munca, întrebam lumea pe strada daca are nevoie la curaţenie, ma gândeam ca totuşi era ceva mai bun, nu am cautat mult şi am gasit. Într-o zi l-am oprit pe un batrân şi l-am întrebat daca dumnealui cunoştea pe cineva care ar fi avut nevoie de o femeie la curaţenie, la care el s-a uitat foarte mirat la mine şi mi-a spus:

„Aşteapta puţin sa o sun pe soţia mea, chiar noi cautam o persoana, avem nevoie în fiecare zi, inclusiv sâmbata”

„Şi aşa, de la 400 de euro pe luna, în scurt timp câştigam peste 1.000 de euro. Şi daca nu-mi cautam singura binele asta, nimeni nu venea sa mi-l ofere la uşa! În scurt timp mi-am adus mai mulţi fraţi în Italia, ajutându-i cu locuri de munca, bani şi tot ce aveau nevoie pentru a-şi construi şi ei un viitor”

Pentru Mihaela a urmat o alta perioada grea, dupa ce a nascut.

„Când s-a nascut fetiţa, soţul meu ramasese fara munca, iar eu a trebuit sa reîncep munca devreme, când fetiţa avea doar o luna. Mergeam 2, 3 ore la curaţenie, ma întorceam sa alaptez şi din nou la munca, munceam şi plângeam, acele momente au fost cele mai grele din viaţa mea. Aş fi putut sa împrumut bani sau sa cad drept mila pe spatele altora, sau sa merg pe la servicii sociale, dar eu am o mare demnitate, îmi place sa îmi câştig existenţa cu demnitate şi muncind. Nu ne permiteam sa stam acasa amândoi, cumparasem casa aici, aveam rata la banca, datorii de platit, el nu gasea de munca şi aşa pâna când fetiţa a împlinit 5 luni, soţul a reînceput munca, iar fetiţa am dus-o la creşa particulara”, a precizat ea.

Pentru ca era convinsa ca poate mai mult, Mihaela Parlac s-a înscris într-o companie de distribuţie produse din aloe vera. Alegerea i-a schimbat viaţa.

„În cadrul companiei respective am gasit o noua familie, am gasit caldura aceea familiara, prietenoasa, pe care eu o cautam, m-am regasit pe mine acolo, din mai multe puncte de vedere. Compania pentru care lucrez acum îmi ofera ceea ce nimeni nu mi-a oferit pâna acum, pentru mine munca nu înseamna sa mergi într-un loc unde sa câştigi bani şi gata, munca pentru mine înseamna sa faci ceea ce îţi place şi sa te regaseşti în ceea ce faci.

Nu am scris povestea mea ca sa impresionez pe cineva, nu îmi place sa ma victimizez, dimpotriva, urasc acest lucru, însa am scris-o în ideea ca poate sa ajute pe cineva, care se regaseşte în cele traite de mine dar nu gaseşte curajul de a-şi lua viaţa în propriile mâini .

Ştiu ce înseamna sa îţi doreşti şi sa nu ai, sa nu ai posibilitaţi, sa fii discriminat, sa cauţi de munca ceva mai bun şi sa nu gaseşti, ştiu ce înseamna sa fii nevoit sa te mulţumeşti pentru ca altfel nu ai de ales, ştiu, pentru ca le-am trait şi eu toate astea.

Acum ma simt un alt om, investesc zilnic în mine, în curând îmi voi relua studiile şi îmi voi urma visele. Fiecare are o poveste de viaţa deosebita, însa a mea este speciala pentru ca este traita de mine”, a conchis Mihaela Parlac.