Seful statiei de pompare de la Cojusna, unde erau angajati cei doi barbati care au murit in fantana de canalizare, va sta 30 de zile in arest la domiciliu. Procurorii spun ca el este cercetat pentru incalcarea normelor de securitate. Si in timp ce rudele victimelor cer ca el sa fie pedepsit, avocatul sau sustine ca de vina sunt firmele care varsa deseuri toxice in reteaua de canalizare.
Rudele barbatilor decedati i-au petrecut astazi pe ultimul drum. Oamenii spun ca vor merge pana la capat pentru ca cei vinovati de producerea incidentului sa fie trasi la raspundere.
“Asa e conducerea satului si a primariei, a organizatiei unde au lucrat.”
“Ei nu erau la lucru, acei care erau la lucru nu au vrut sa vina ca stiau ce e acolo si i-au chemat pe ei.”
“Organizatia e foarte puternica, a trebuit sa-i dea echipament, nu le-au dat nimic, nici salariu.”
Contactat de noi, avocatul sefului firmei de canalizare ne-a spus ca acesta este cercetat pentru incalcarea regulilor de securitate si ca vina o poarta fabricile din localitate care ar revarsa ilegal deseuri toxice in reteaua de canalizare.
Alexandru SABAN, AVOCAT: “De la Migdal evacuiaza drojdii fel de fel de deseuri nocive ceea ce este ilega.”
Cei de la vinaria din Cojusna spun ca au contract cu firma care pompeaza deseuri si ca acestea nu sunt toxice. Responsabilii de la primaria Cojusna sustin ca au cerut de mai multe ori proprietarului firmei de pompare sa respecte obligatiunile prevazute in contract.
Sergiu CRACIUN, VICE-PRIMAR COJUSNA: “Am vorbit cu dumnealui am cerut sa faca ordine, acesta nu a tinut cont de punctele din contract, am cerut sa rezelieze contractul pe cale amiabila a refuzat.”
Sambata doi barbati in varsta de 23 si 47 de ani din Cojusna, Straseni s-au stins in timp ce munceau intr-o fantana de canalizare din sat. Cauza decesului celor doi urmeaza sa fie stabilita in urma expertizei medico-legale. Ieri seful statiei de pompare a primit mandat de arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile, iar daca va fi gasit vinovat risca pana la 6 ani de inchisoare.